FCSB a visat la o calificare istorică în finala Europa League! Dezvăluirile spectaculoase ale vedetei roș-albaștrilor, după ce Tottenham a luat trofeul la Bilbao: „Nu era imposibil!”. EXCLUSIV

FCSB a visat la o calificare istorică în finala Europa League! În cele din urmă, trofeul a fost câștigat de Tottenham, care s-a impus în fața celor de la Manchester United, scor 1-0.

Mihai Popescu susține că roș-albaștrii puteau cu adevărat să scrie istorie în acest sezon, după ce au eliminat-o pe PAOK și s-au luptat de la egal la egal cu Olympiakos și Hoffenheim.

Finala Europa League a fost marele vis pentru vedetele de la FCSB: „Nu era imposibil!”

Jucătorul din defensiva celor de la FCSB este și acum cu gândul la parcursul excelent din Europa League, care s-a încheiat după dubla cu Lyon.

Mihai Popescu este de părere că roș-albaștrii puteau să spere chiar și la finala competiției, regretând și acum eșecul suferit pe final la București cu formația din Ligue 1.

FCSB a fost foarte aproape de acest obiectiv în sezonul 2005-2006, atunci când echipa lui Cosmin Olăroiu a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, acolo unde a cedat incredibil pe finalul duelului cu Middlesbrough, din Anglia.

Am avut momentele noastre în Europa. Chiar și în meciul tur cu Lyon am avut momente cheie în care puteam să gestionăm altfel partida. Dar așa a fost istoria meciului. Oricum, am făcut destul de multe în acest sezon. Vrei, nu vrei, gândul te duce la aceste lucruri (n.n. că s-ar fi putut califica în finala Europa League), pentru că ai jucat contra lor, ai simțit. Într-adevăr, sunt la un alt nivel, o altă valoare față de noi. Era foarte greu să ajungem noi până în finală, dar nu imposibil”, a spus fundașul lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii, într-un interviu oferit pentru ProSport.

Fotbaliștii Siyabonga Ngezana si Mihai Popescu se bucură după un gol marcat în meciul dintre FCSB si PAOK Salonic, în UEFA Europa League, pe Arena Nationala. Foto: Sportpictures

Mihai Popescu a dezvăluit diferențele dintre Lyon și Manchester United: „Mi s-a părut mult mai intens!”

Mihai Popescu a simțit pe propria piele cum este să întâlnești vedete din campionatele de top ale Europei, într-un sezon în care FCSB a depășit toate așteptările și a ajuns până în optimi.

Deși Manchester United a prins finala de la Bilbao, fostul dinamovist susține că duelul de la București cu Lyon a fost „mult mai intens”.

La începutul anului, fosta campioană a Angliei a câștigat în România cu scorul de 2-0, după ce la pauză rezultatul a fost 0-0. FCSB a făcut o figură frumoasă și în prima manșă cu Lyon, în care francezii s-au impus cu 3-1. Băluță a reușit să egaleze în fața unui stadion plin, iar francezii s-au desprins abia în ultimele minute. Returul a fost apoi o simplă formalitate pentru Lyon, care a câștigat cu 4-0.

În cele din urmă, francezii au ieșit din Europa League după un retur de coșmar pe Old Trafford, decis în ultimele minute ale prelungirilor. Manchester United s-a impus cu 4-3.

Mi s-a părut mult mai intens meciul contra celor de la Lyon. Deja trecusem într-o altă fază a competiției și era eliminatoriu. Cu Manchester United am jucat în grupă, eram deja calificați și era un meci fără presiune atât de mare”, a mai spus fundașul campioanei României, înainte ca FCSB să joace ultimul meci al sezonului, cu CFR Cluj.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*