FC Botoșani, noua campioană a României? Ce a spus Victor Pițurcă despre revelația din acest sezon


  • SuperLiga: Unirea Slobozia – FC Argeș, sâmbătă, 17:30, DGS 1
  • SuperLiga: U Cluj – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Trupa condusă de Leo Grozavu are 31 de puncte acumulate, la egalitate cu Rapid. FC Botoșani are cel mai bun atac din România, cu 28 de goluri marcate.

Victor Pițurcă, laude pentru FC Botoșani

FC Botoșani este de departe surpriza acestui campionat. Întrebat despre trupa lui Leo Grozavu, Victor Pițurcă a avut doar cuvinte de laudă și crede că există șanse ca moldovenii să pună mâna pe marele trofeu.

“Nu sunt puține 14 etape, să știți. Totuși, sunt 14 etape. Este un antrenor foarte bun acolo, care pune accentul pe muncă, pe seriozitate și se vede acest lucru. FC Botoșani are și un lot bun. Ei au câștigat anumite partide cu adversari tari. Dacă luăm meciul cu FCSB, Botoșani a fost mult mai bună în joc, nu a fost o pură întâmplare.

E meritul conducerii tehnice, a jucătorilor. Vor pune probleme la primele locuri dacă vor continua așa. Nu știu dacă vor putea câștiga campionatul, dar se poate întâmpla și lucrul acesta. Dar lotul este unul foarte bun.

(n.r. că Leo Grozavu a vorbit despre evitarea retrogradării) Probabil este o tactică a antrenorului, e bine să fie modești, dar nu cred că este cazul ca ei să se gândească acolo. Eu cred că vor fi în play-off”, a spus Victor Pițurcă, potrivit digisport.ro.

Clasament SuperLiga

clasament-bun-superliga
Clasamentul din SuperLigă / Foto: Digi Sport

Victor Pițurcă știe ce trebuie să facă Denis Alibec la FCSB

Victor Pițurcă este un fost mare atacant al României. Fostul antrenor de la Steaua și prima reprezentativă a avut un mesaj clar pentru Denis Alibec și crede că fotbalistul trebuie să rămână concentrat pe ceea ce are de făcut la FCSB.

Totuși, Victor Pițurcă a declarat că revenirea lui Denis Alibec la FCSB l-a surprins.

“Alibec a fost și este un jucător extrem de talentat. Un jucător chiar foarte bun pentru campionatul nostru. Totuși, el nici data trecută nu a reușit să se impună la FCSB. Eu cred că această revenire nu a fost de bun augur, am spus-o încă de atunci. E normal să vrea să joace mai mult, la cel mai înalt nivel, la campioana țării.

Eu i-aș da un sfat și i-aș spune că totul depinde numai și numai de el. Trebuie să se pregătească și să muncească dublu față de cât o face. Să intre în teren și să strângă din dinți cât joacă, 10 minute, 20 sau 45. Atunci se va impune și va juca. Altceva nu are de făcut”, a spus Victor Pițurcă, pentru digisport.ro.

Etichete: victor piturca , superliga , fc botosani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*