
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a reacționat dur la inițiativa legislativă care propune modificarea Legii Sportului. Proiectul, care ar putea permite cluburilor de drept public – precum CSA Steaua sau CS Dinamo – să promoveze în SuperLiga, a fost amânat din votul Camerei Deputaților până după vacanța parlamentară. Pentru Șucu, această propunere este inacceptabilă și reprezintă, în opinia sa, o tentativă de naționalizare a fotbalului românesc.
„Steaua lui Becali și Steaua Armatei? Rapidul lui Șucu și Rapidul Ministerului? Este un nonsens!”, a declarat omul de afaceri într-un interviu pentru GSP. Acesta susține că sportul profesionist nu trebuie să fie finanțat din bani publici și că statul ar trebui să investească exclusiv în sportul de masă și infrastructură.
„O entitate de stat, fie că este de autoritate locală sau centrală, nu are ce căuta în conducerea unui club profesionist. La privat, dacă greșești, o faci pe banii tăi. La stat, dacă greșești, cine răspunde? Curtea de Conturi? Cine stabilește dacă este o greșeală sau o fraudă? Este greu de controlat chiar și în mediul privat, dar măcar e vorba de banii proprii, nu de banii contribuabililor.”
Șucu consideră că astfel de măsuri subminează concurența corectă, punând cluburile finanțate privat într-o poziție dezavantajoasă. „Cum să te lupți cu niște adversari finanțați chiar din taxele pe care tu le plătești? Ne cresc impozitele și, în loc să ne sprijine economia, ne creează concurență pe banii noștri! E o bătaie de joc.”
„Această lege este o încercare clară de naționalizare a cluburilor private. Dacă asta se urmărește, hai să le naționalizăm pe toate și să închidem capitolul investitorilor privați în sport”, a spus Dan Șucu.
Omul de afaceri a cerut în mod repetat ca banii publici să fie investiți în baze sportive, stadioane și facilități pentru copii și juniori, nu în salarii și transferuri pentru echipe care concurează în fotbalul profesionist. „Este o inițiativă neprincipială și nefuncțională. Sportul profesionist trebuie să fie susținut de capital privat, iar statul să creeze cadrul necesar pentru dezvoltare, nu să intervină în competiție.”
Pentru Șucu, pericolul cel mai mare este afectarea încrederii investitorilor privați, care s-ar putea retrage din cauza dezechilibrelor create de sprijinul public pentru anumite cluburi. „Nu înțelegem cum funcționează economia. Aruncăm banii fără rost, în timp ce mediul privat luptă să supraviețuiască. E absurd.”
Așadar, proiectul de lege rămâne blocat deocamdată, însă dezbaterea este departe de a se fi încheiat. În timp ce susținătorii Stelei Armatei speră la promovare, o parte importantă a lumii fotbalului – în frunte cu Dan Șucu – se opune categoric acestei direcții.
Leave a Reply