
Deși prima repriză a fost dominată de gazde, care au avut multe momente bune de joc, campioana României a început să pună stăpânire pe joc în partea a doua, după ce a efectuat patru schimbări la pauză.
De pe teren au ieșit Stoian, Gheorghiță, Kiki și Lixandru, iar în locul lor au intrat Cercel, Tănase (care a marcat golul victoriei), Cisotti, Perianu.
Ionel Dănciulescu: ”FCSB are un lot fantastic”
Prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Ionel Dănciulescu, al doilea golgheter all-time din istoria campionatului intern, a transmis că schimbarea din partida de pe ”Ilie Oană” s-a datorat mutărilor efectuate la ieșirea de la cabine, care au dinamizat jocul roș-albaștrilor.
”Știi care e chestia? Sezonul ăsta, FCSB are un lot fantastic, adică și din punct de vedere valoric, și numeric. Pot schimba fără să se vadă foarte mari diferențe între cele două echipe (n.r.de campionat, respectiv de Europa).
FCSB a ridicat ritmul în partea a doua din punct de vedere fizic. Cele patru schimbări au adus un echilibru în jocul echipei. Intră Cisotti, jucător cu experiență, Tănase, un lider. Au calitate foarte mare”, a afirmat Dănciulescu.
Leave a Reply