E Nicolae Stanciu bomba lui Becali? Reacția impresarei Anamaria Prodan, apropiată de căpitanul României. EXCLUSIV

Anamaria Prodan a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce au apărut informații conform cărora Nicolae Stanciu ar fi aproape de o revenire la FCSB.

În prezent, Nicolae Stanciu este legitimat, în Arabia Saudită, la Damac. Numai că mijlocașul, în vârstă de 32 de ani, a anunțat, recent, că, la finalul actualului sezon, se va despărți de formația din Golf.

Zvonurile, conform cărora Stanciu ar putea semna cu FCSB, s-au întețit după ce patronul Gigi Becali a spus că pregătește o „bombă” pe piața transferurilor, intenționând să aducă un jucător care se află în lotul convocat de Mircea Lucescu la naționala României.

Ce spune Anamaria Prodan despre revenirea lui Nicolae Stanciu la FCSB

Contactată de ProSport, Anamaria Prodan, impresara lui Nicolae Stanciu, nu a infirmat informațiile conform cărora jucătorul său este aproape să revină la FCSB. Însă, cu toate acestea, a transmis că, în acest moment, Stanciu nu are nicio ofertă din partea campioanei României.

„(n.r. se zvonește că Stanciu ar putea ajunge la FCSB) Hai să vedem, stai să ajungem până acolo. (n.r. există vreo ofertă de la FCSB?) Nu”, a spus Anamaria Prodan, în exclusivitate, pentru ProSport.

Nicolae Stanciu a mai evoluat pentru FCSB în perioada 2013 – 2016. Alături de formația roș-albastră, acesta a cucerit două titluri de campion, două Cupe ale României, o Supercupă a României și două Cupe ale Ligii.

Ce spune Gigi Becali despre transferul bombă pe care îl pregătește la FCSB

„Dacă se ține de cuvânt, sunt 100% sigur că va semna cu noi. Dacă jucătorul se ține de cuvând. Da, da. Acum o să spun asta la rugăciune cu călugării.

Da. Acum mă rog. Până acum nu mă rugam. Mă uitam fără interes la echipa națională. Acum, am opt jucători, o să mai fie unul, nouă.

Păi, cred că da (n.r. întrebat dacă face parte din lotul României). Da, face parte din lot. Nu mai țin minte. Nu vreau să puneți voi întrebări. Face, nu face, nu știu.

Nu e chiar așa mare bombă, ca să explodeze.

Acum să nu credeți că vine Maradona. E bombiță”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*