
Potrivit ultimelor informații apărute în presa din Turcia, Dinamo și Rapid, rivalele din Capitală, ar fi pus ochii pe un atacant cu 46 de selecții la naționala României. El se află sub contract în acest moment, până în 2027, însă echipa la care este legitimat a retrogradat din prima ligă, iar jucătorul are șanse mari să plece.
George Pușcaș s-ar afla în vizorul celor de la Dinamo și Rapid: „S-a afirmat că și echipe din Serie B sunt interesate”
Este vorba despre George Pușcaș, vârful de 29 de ani de la Bodrum FK. El a fost adus acolo în vara anului precedent. În tricoul lui Bodrum, Pușcaș și-a trecut în cont 38 de meciuri, 11 goluri și patru pase decisive.
Conform ntvspor.net, Dinamo și Rapid ar dori să-l transfere pe atacantul român. Mai mult decât atât, ziariștii turci informează că Pușcaș nu s-ar afla doar pe lista grupărilor din SuperLiga, ci și pe cea a unor echipe din Serie B. Fotbalistul a petrecut o bună parte din carieră în a doua ligă italiană și este deschis în fața opțiunii de a pleca de la Bodrum.
„S-a aflat că există pretendenți pentru atacantul George Pușcaș. S-a spus că Rapid București și Dinamo București sunt interesate de atacantul român.
De asemenea, s-a afirmat că și echipe din Serie B sunt interesate de Pușcaș. Mai mult, s-a subliniat că jucătorul este deschis să plece dacă sunt îndeplinite condițiile”, a informat sursa citată.
George Pușcaș are șapte meciuri la Inter
Pe parcursul carierei, George Pușcaș a avut parte de experiențe importante. Cea mai răsunătoare pentru fotbalistul cotat în prezent la 1.300.000 de euro? Cea de la Inter, unde acum antrenează Cristi Chivu. Pușcaș a adunat șapte partide în echipamentul actualei vicecampioane a Italiei.
- 2.123 de minute a petrecut atacantul pe gazon în tricoul lui Bodrum FK în sezonul 2024/2025.
- Celelalte echipe din CV-ul lui: Liberty Oradea, Bihor Oradea, Bari, Benevento, Novara, Palermo, Reading, Pisa, Genoa.
George Pușcaș a marcat de 11 ori pentru naționala României. Nu a făcut parte din lotul convocat de Mircea Lucescu pentru acțiunea din luna iunie. România a dat piept cu Austria (1-2) și Cipru (2-0), în rundele #3 și #4 din grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026.
Atacanții chemați sub tricolor: Denis Drăguș, Denis Alibec și Daniel Bîrligea. Și Louis Munteanu fusese chemat, însă după apariția unor probleme medicale s-a alăturat lotului U21, așteptând acum debutul la EURO 2025.
Leave a Reply