
Ocupanta locului 6 în stagiunea precedentă a Superligii, Dinamo, stă la coadă pentru transferul internaționalui român care a făcut carieră la FCSB.
Dinamo a realizat transferul lui Cristian Mihai, de la UTA, și vrea să mai aducă jucători, dar trebuie să stea la coadă.
Ținta lui Dinamo este internaționalul român care a făcut carieră la FCSB
Oficialii lui Dinamo trebuie să se miște repede pentru a umple golul lăsat de iminenta plecare a portarului Adnan Golubovic. Om de bază în turul campionatului, el s-a accidentat la meciul cu CFR Cluj, din etapa 16, iar de atunci a mai jucat doar 3 meciuri, în play-off.
Oficialii grupării bucureștene și-au îndreptat atenția către Florin Niță, titularul României la EURO 2024, chiar dacă sunt conștienți că le va fi foarte greu să-l aducă.
„Discutăm, avem unele discuții. Știm că trebuie să mai așteptăm pentru opțiunea pe care o vrem, e român”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al formației din Ștefan cel Mare, potrivit Digi Sport.
Contractul lui Niță cu Damac expiră la finalul actualului sezon competițional, iar „tricolorul” se află în centrul discuțiilor pentur prelungirea înțelegerii.
46 de goluri a încasat Niță în ediția precedentă de campionat
Problema lui Dinamo, în afara fapătului că Niță are de gând să rămână în zona arabă, este salariul imens pe care-l are portarul. În stagiunea competițională aflată pe final, el aîncasat 800.000 de euro și este foarte greu de crezut că Dinamo se va putea apropia de această sumă.
În acest sezon, Niță a jucat 31 de meciuri, fiind de cele mai multe ori cel mai bun jucător al echipei sale. A păstrat poarta intactă în 7 rânduri, iar în celelalte a încasat, în total, 46 de goluri.
De-a lungul timpului, Niță a mai jucat la Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga, Pardubice și Gaziantep. În aceste zile, el se află la lot pentru partidele României cu Austria (jucată sâmbătă, la Viena, și pierdută cu 1-2) și Cipru (marți, 10 iunie, pe Arena Națională).
El a fost coleg la Damac cu Nicolae Stanciu, care s-a transferat în această vară la echipa italiană Genoa, unde acționar majoritar este Dan Șucu. Portarul nu a ascuns că, până ca mijlocașul să semneze cu trupa peninsulară, discutau des despre Campionatul Mondial din 2026, organizat de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
„De fiecare dată când ne întâlnim vorbim despre acest lucru. Încercăm să ne motivăm, să ne atingem acest obiectiv pentru că acest lucru îmi lipsește din palmares, o calificare la Mondiale”, a spus Florin Niță, pentru FRF.tv.
Leave a Reply