
Denis Ciobotariu a răbufnit după derby-ul dintre Dinamo București și Rapid București, din etapa a opta a play-off-ului Superligii României, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Fundașul giuleștenilor a vorbit despre jocul prestat de echipa lui Marius Șumudică și s-a arătat dezamăgit de faptul că Rapid București nu a avut mai multe șanse de a marca în fața „câinilor”.
Denis Ciobotariu, dezamăgit după Dinamo – Rapid
Denis Ciobotariu a răbufnit după derby-ul dintre Dinamo București și Rapid București, din etapa a opta a play-off-ului Superligii României, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Fundașul giuleștenilor a vorbit despre jocul prestat de echipa lui Marius Șumudică și s-a arătat dezamăgit de faptul că Rapid București nu a avut mai multe șanse de a marca în fața „câinilor”.
„Nu pot să zic că e un rezultat bun. Era mai rău dacă pierdeam. Ne agățăm de șansa noastră, cât avem șanse matematice pentru Europa. Jucăm cât putem de bine.
Nu a avut legătură cu apăsarea mizei. Acesta este stilul nostru, mai dificil din punct de vedere al efortului. Dinamo are posesia la majoritatea meciurilor, de asta s-a văzut că au fost peste noi. Cred că am avut situații foarte importante. Dacă le fructificam, nu mai zicea nimeni nimic.
Pentru o echipă care vrea să joace în Europa este prea puțin. Sunt anumite faze în care scăpăm spre poartă și judecăm greșit fazele. Dacă judecăm mai bine, cresc și șuturile pe poartă. Sper ca aceste lucruri să se regleze. Nu știu ce să zic despre luciditate.
Vrem victorii în ultimele etape, sperăm să se încurce cineva. Poate avem un mic avantaj pentru că CFR joacă meciul de Cupă. Sperăm, cât avem șanse matematice.
Nu avem ce să le reproșăm suporterilor, sunt minunați, trebuie să dăm totul pe teren. Ei vor să vadă atitudine, agresivitate, chiar dacă nu ne iese jocul”, a declarat Denis Ciobotariu, la DigiSport.
Marian Aioani, supărat după egalul cu Dinamo
Marian Aioani, portarul celor de la Rapid București, crede că Dinamo a prestat un joc foarte bun deoarece nu mai avea nimic de pierdut.
„Am întâlnit o echipă care nu mai avea nimic de pierdut. Cred că de asta au jucat atât de bine. Am încercat să câștigăm, am avut situațiile noastre, foarte puține. Din punct de vedere defensiv am fost foarte bine, din punct de vedere ofensiv al arătat foarte puțin.
Ce mai pot să mai spun? Un șut pe poartă, dacă îl ai și nu dai gol… Se pot câștiga meciuri și așa, dar trebuie să fructifici situația.
Ne așteaptă un meci acasă, cu CFR. Nu știm cum vor veni, au finala Cupei miercuri. Trebuie să câștigăm neapărat. (Așteptați mulți fani? Va fi și retragerea lui Săpunaru) Bineînțeles. Mereu avem mulți fani la meciurile de acasă”, a declarat Aioani, conform sursei menționate anterior.
Leave a Reply