
Darius Olaru a fost lovit de un ghinion teribil la începutul anului 2025.
Darius Olaru nu are OK-ul să revină pe teren
Aflat în cel mai bun moment al carierei sale, Darius Olaru a ieșit din circuit o lungă perioadă de timp. În ianuarie, fotbalistul s-a lovit puternic la umăr în amicalul cu Hamburg și a avut nevoie de operație pentru a reuși să-și trateze problema.
Ulterior, căpitanul FCSB a suferit o intervenție chirurgicală de polipi, iar de câteva săptămâni a început antrenamentele normale alături de colegii săi. Cu toate acestea, Darius Olaru nu poate evolua în momentul de față, chiar dacă se simte în stare.
Potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro, Darius Olaru nu a primit avizul din partea celor de la Centru de Medicină Sportivă pentru a reveni pe gazon și ceea ce poate face este doar să aștepte trecerea timpului. La genul acesta de accidentare la umăr este o probabilitate mare de recidivă și tocmai din acest motiv specialiștii îi recomandă un repaus mai lung.
În orice caz, Darius Olaru va trebui să fie mult mai atent în momentul revenirii.
MM Stoica nu-l lasă pe Darius Olaru să revină
Aflat în cel mai bun moment al carierei sale și în vizorul mai multor cluburi din străinătate, Darius Olaru s-a accidentat grav la umăr într-un amical al FCSB-ului. Indisponibil din ianuarie, căpitanul roș-albaștrilor a tras speranțe că va reveni în finalul play-off-ului, însă MM Stoica nu este de acord cu acest lucru.
Concret, în cazul în care nu se va proteja, Darius Olaru s-ar putea accidenta din nou, iar perioada de indisponibilitate ar fi una mult mai mare.
”Singura problemă e Darius Olaru şi, bineînţeles, Dawa, care se ştie, va lipsi o perioadă bună. (n.r. Olaru sunt şanse să revină pe final de play-off?) Are 3 luni de la operaţie, există riscul unei recidive până în 4 luni jumate, riscurile sunt foarte mari, ce om poate să permită ca Olaru să rişte?! Pentru ce? Am avea de pierdut un jucător încă un an de zile, cel mai bun jucător, despre ce vorbim?
Una e să se antreneze, alta… El nu şi-ar respecta multa integritatea corporală, drept dovadă s-a accidentat la un amical. Se bagă la joc la antrenamente, dar e folosit de regulă joker, folosit pentru ambele echipe. Eu închid ochii şi când îl văd aşa… În rest, nu avem probleme. Şi Pantea este 100%”, a declarat MM Stoica la Prima Sport.
Leave a Reply