
Daniel Bîrligea pune tunurile pe arbitru după înfrângerea pe care FCSB a suferit-o în UEFA Europa League, scor 1-2, pe teren propriu, în fața italienilor de la Bologna.
Atacantul care a marcat singurul gol al „roș-albaștrilor” consideră că echipa lui trebuie să primească o lovitură de la 11 metri și a declarat că arbitrul trebuia să consulte VAR-ul.
Daniel Bîrligea, supărat pe arbitraj
FCSB a cedat în fața italienilor de la Bologna, scor 1-2, în faza principală din UEFA Europa League, într-o partidă disputată pe Arena Națională din București. La finalul meciului, Daniel Bîrligea, cel care a marcat singurul gol al „roș-albaștrilor”, a pus tunurile pe arbitru și a declarat că echipa lui trebuia să primească o lovitură de la 11 metri, la o fază la care chiar el a fost împins în careul advers.
„Cred că se putea mai mult. Puteam să facem mai bine în anumite faze. Puteam să luptăm și un pic mai mult. Cu ceva noroc poate puteam să aducem măcar un punct acasă. Am luat două goluri prea rapide în prima repriză, ne-a dezechilibrat…Important e să ne revenim ca echipă. Să începem să colectăm puncte. Nu contează cine dă gol.
Eu cred că a fost 100% penalty. Un apărătoare nu poate să pună două mâini pe tine și să te împingă în piept. Nu a vrut nici să verifice. Văd că în Europa nu prea ne ajută VAR-ul. Sunt chestii care pot să fie, dar nu prea ni le dă”, a declarat Daniel Bîrligea, la PrimaSport.
Atacantul FCSB, frustrat din cauza rezultatelor
Daniel Bîrligea a recunoscut că fotbaliștii celor de la FCSB sunt frustrați din cauza rezultatelor slabe pe care le-au înregistrat în ultima perioadă. Totodată, atacantul lui Elias Charalambous consideră că echipa lui a jucat mai bine în a doua repriză a meciului cu Bologna.
22:29
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FReactia-lui-Gica-Hagi-dupa-ce-turcii-au-anuntat-ca-si-cumpara-o-vila-de-lux-in-cartierele-bogatilor-din-Alanya.jpg)
22:28
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FCe-a-scris-Gazzetta-dello-Sport-dupa-FCSB-Bologna-1-2.-Italienii-nu-s-au-ferit-de-cuvinte-1400x785.jpg)
„Este o perioadă foarte grea. Ne dăm și noi seama de asta. Cu siguranță nu ne face fericiți perioada asta. Știm că suporterii sunt frustrați, și noi suntem frustrați. Dar trebuie să muncim și să facem mai mult. S-a văzut că erau foarte pregătiți. S-au pregătit să ne atace bine. Știam că vor juca așa. I-am mai urmărit. În a doua repriză posibil că ne-am trezit noi un pic.
Poate au făcut și ei un pas înapoi. Cu siguranță am jucat mai bine în repriza a doua decât în prima. Eu și dacă joc 10 minute încerc să dau maximum. Câteodată se poate, câteodată nu se poate”, a mai spus Daniel Bîrligea, conform sursei menționate anterior.
Leave a Reply