Dan Șucu forțează transferul internaționalului român alungat de Gigi Becali de la FCSB. E război cu CFR și Craiova

Dan Șucu forțează un transfer neașteptat, al unui internațional român alungat de Gigi Becali de la FCSB în trecut. Alexandru Crețu mai este curtat și de Universitatea Craiova, acolo unde a mai activat, și de CFR Cluj.

După ce a suferit o retrogradare cu Al Wehda, Alexandru Crețu este aproape de a reveni în Superliga. Mijlocașul defensiv este dorit de trei cluburi de play-off, printre care Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

Dan Șucu forțează transferul lui Alex Crețu, fotbalistul alungat de Gigi Becali de la FCSB

Ultima etapă din campionatul Arabiei Saudite a adus retrogradarea dramatică a formației Al Wehda, unde activează și Alex Crețu. Formația românului conducea cu 1-0 și era salvată la acel moment, dar s-a văzut întoarsă pe tabelă și retrogradată în Liga 2.

Cea care a beneficiat de pe urma celor de la Al Wehda este Al-Okhdood, fosta echipă a lui Florin Tănase. Crețu are o clauză în contractul cu arabii, în care se stipulează că dacă echipa va retrograda, va deveni liber de contract, deși acordul era scadent în vara anului viitor.

Conform Fanatik, Universitatea Craiova este pe urmele sale. Mirel Rădoi îl dorește pe fotbalist pentru a completa linia mediană. De altfel, vicecampioana României, CFR Cluj, și Rapid București, marea perdantă a acestui play-off, îl vor și ele pe internaționalul român.

Dan Șucu deja i-ar fi trimis o ofertă fotbalistului care a fost dat afară de Gigi Becali în urmă cu câțiva ani, după doar câteva meciuri la FCSB. Milionarul Mobexpert vrea să construiască o echipă cât mai competitivă, pentru a evita situația din ultimii doi ani, de a termina play-off-ul spre coada clasamentului.

Cifrele carierei lui Alexandru Crețu

Alexandru Crețu a jucat de-a lungul carierei la cluburi precum Politehnica Iași, Corvinul Hunedoara, NK Olimpija Ljubljana, NK Maribor, FCSB, Universitatea Craiova și saudiții de la Al Wehda.

În tricoul echipei naționale, Crețu a strâns un total de 7 partide. Conform Transfermarkt, cota românului este de 700.000 de euro. Mijlocașul a strâns 212 apariții în Superliga.

În palmares, Alexandru Crețu și-a trecut un titlu în Slovenia cu cei de la Maribor, precum și două promovări cu Politehnica Iași în Superliga. Este de așteptat ca fotbalistul să ia o decizie în perioada următoare, când se va întoarce din Orientul Mijlociu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*