Ultimul meci de campionat, FC Botoșani – CFR Cluj (1-1), a creat o polemică vizavi de problemele de arbitraj.
În minutul 71 a avut loc cea mai controversată fază a meciului. La 1-0 pentru echipa lui Dan Petrescu, jucătorii clujeni au cerut lovitură de la 11 metri.
Leo Grozavu de la FC Botoșani s-a supărat pe Dan Petrescu: „Știm cu toții că pune presiune”
Nkololo a șutat spre poartă, iar Pavlovic a fost lovit în braț de minge, care a părut că ricoșează din picior.
Leo Grozavu, antrenorul echipei botoșănene, crede că gruparea moldavă nu reprezintă o forță și nu poate fi vorba de un avantaj acordat echipei sale.
„Dacă nu lupți, dacă nu ai atitudine, nu poți scoate ceva dintr-un meci de Superliga. La jocul cu CFR Cluj asta s-a întâmplat, era o echipă mult mai bună, mai robustă.
Sper să reușesc să rămânem concentrați, să nu ne relaxăm, trebuie să avem încredere. S-a egalizat raportul de forțe și e dificil orice meci de disputat, este echilibru, uitați-vă la rezultatele ultimei etape.
Lumea nu vrea nici 1-1, că tot au fost multe, nu vrea nici 0-0, vrea egaluri eventual cu goluri multe.
La noi așa se întâmplă: cine strigă mai tare, de obicei, are dreptate!
Știm cu toții că Dan Petrescu pune presiune pe arbitraj. Nu e mulțumit niciodată de arbitrii, ca să zicem așa, nu-l protejează. Faza e clară: mingea îl lovește întâi în picior și apoi în mână și nu era fază iminentă de gol. Regulamentul e foarte clar. La noi așa se întâmplă: cine strigă mai tare, de obicei, are dreptate!
Dar VAR-ul mai mult ne-a băgat în ceață. Sunt decizii controversate, nu mai știi ce să crezi. Nu este confortabil, iar atunci când ești echipă mică ai de suferit”, a declarat Leo Grozavu la Radio Sport Total FM.
CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 1-1, cu FC Botoşani, în etapa a 22-a din Superligă. Formația din Gruia rămâne pe locul 4, cu 36 de puncte, iar molodovenii sunt pe 15, cu 19 puncte.
Leave a Reply