
Basarab Panduru (54 de ani), fost mijlocaș la Steaua și actual analist TV, a tras o concluzie simplă după ce a văzut partida FCSB – Dinamo 3-1.
Cele două mari rivale din Capitală s-au duelat pe Arena Națională, luni, 5 mai 2025, în etapa cu numărul 7 din play-off-ul Superligii.
FCSB, prea valoroasă pentru Dinamo, spune Basarab Panduru. Concluzia scurtă pe care a tras-o fostul stelist
FCSB a făcut un nou pas important în cursa pentru cucerirea celui de-al doilea titlu consecutiv, după ce luni seară a învins-o fără drept de apel pe rivala Dinamo București, scor 3-1 în etapa 7 a play-off-ului.
Roș-albaștrii au intrat pe teren cu pedala de accelerație călcată la maxim, iar zarurile au fost aruncate încă din prima repriză. După un gol al lui Cisotti anulat de VAR în minutul 11, pe motiv de offside, FCSB a lovit de trei ori, în minutele 23, 26 și 36.
Prima reușită a fost trecută în contul golgheterului Daniel Bîrligea, în timp ce următoarele două goluri au fost înscrise de Octavian Popescu.
În repriza secundă, gazdele au scăzut din turația motoarelor, iar în minutul 56, Dinamo a redus din diferență, mulțumită unui penalty transformat de Astrit Selmani.
FCSB a efectuat ulterior trei schimbări și a încercat să închidă jocul în favoarea ei, ceea ce a și reușit. La finalul celor 90 de minute, tabela a indicat scorul de 3-1 pentru roș-albaștri, care s-au desprins la 7 puncte în fruntea clasamentului cu doar trei etape înainte de final.
Pus în postura de a analiza partida de pe Arena Națională, Basarab Panduru a tras o concluzie simplă și a spus că Dinamo a jucat doar atât cât i-a permis rivala să o facă:
Dacă Dinamo joacă aşa, al 20-lea meci, al 20-lea eşec. FCSB joacă o repriză fotbal, dă goluri, după lasă şi adversarii să creadă că pot să facă ceva. Nu s-a întâmplat nimic. Joci atâta timp cât ea te lasă. Dacă nu te lasă, la fel ca în prima repriză, dă gol după gol. Mă gândeam că e o problemă o să lipsească Olaru în play-off-ul ăsta. Echipa asta nu e construită în jurul niciunui jucător. Mâine dacă pleacă Tănase, nu mi se pare că e vreo pierdere. Nu ştiu câţi plâng după Olaru acum. Azi a fost 3-0, dacă forţau, era 5-0”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.
Juri Cisotti, remarcatul lui Panduru
Așa cum a făcut trimitere și Basarab Panduru, FCSB domină autoritar în derby-urile cu Dinamo și a câștigat al zecelea duel direct la rând. De asemenea, în ultimele 16 derby-uri, FCSB nu a pierdut niciodată.
Revenind la jocul de luni seară, fostul mijlocaș al Stelei a spus că remarcatul său a fost Juri Cisotti, care a pasat decisiv la două dintre cele trei goluri:
Omul ăsta, Cisotti, are ceva şi a adus ceva special echipei. N-aş fi crezut, nu era uşor la vârsta lui, cu trecutul lui, venea de unde venea. El e un om care inventează chestii. Toate lucrurile la el sunt făcute cu cap. El mereu a jucat de la nota şapte opt în sus”, a mai spus Basarab Panduru.
În ultimele trei etape, FCSB le va întâlni pe U Cluj, în deplasare, pe Universitatea Craiova, pe teren propriu, și pe CFR Cluj, în deplasare.
Leave a Reply