Cum s-a trăit în Ghencea prima mare surpriză a Superligii, remiza celor de la FCSB cu Hermannstadt. Singurul jucător al lui Charalambous felicitat de ultrași

FCSB a debutat cu stângul în noul sezon de Superliga, iar remiza cu Hermannstadt din Ghencea, scor 1-1, va agita cu siguranță spiritele în tabăra roș-albaștrilor.

Cu o galerie destul de numeroasă, dar cu o tribună destul de apatică, jucătorii lui Charalambous și Pintilii par că se îndreaptă spre parcursul din debutul sezonului trecut, unul tot cu destui pași greșiți.

Huidueli discrete în Ghencea după prima înfrângere suferită de FCSB în Superliga

După două victorii la rând, FCSB a fost aproape să piardă primul meci al sezonului, unul care a avut loc chiar în startul Superligii. Semnele de întrebare încep să-și facă apariția, chiar dacă FCSB a câștigat deja un trofeu.

Obișnuiți cu victoriile și rezultatele mari în Europa, fanii au fost nemulțumiți de prestația favoriților, iar huiduelile discrete și-au făcut apariția mai ales printre fanii veniți la tribune.

O parte dintre spectatori, în special cei de la tribuna a doua, au plecat înaintea fluierului final, cu siguranță dezamăgiți de jocul modest și lipsit de idei al oamenilor lui Charalambous și Pintilii. Astfel, aceștia au pierdut reușita lui Stoian, omul care a reușit să aducă un punct pentru FCSB.

În total, puțin peste 6.000 de spectatori și-au făcut apariția în Ghencea, într-o perioadă în care mulți bucureșteni sunt plecați în concediu.

Peluza Nord și-a încurajat favoriții până în ultimul moment

Spre deosebire de suporterii obișnuiți, ultrașii din Peluza Nord și-au încurajat favoriții până în ultimul moment, sperând măcar într-un rezultat de egalitate.

Golul lui Stoian a fost sărbătorit într-un mod zgomotos de fani, care apoi au așteptat și golul victoriei din partea jucătorilor campioanei României.

Chiar dacă victoria nu a mai venit, cei mai înfocați dintre suporterii celor de la FCSB au găsit resursele necesare să cânte alături de jucători, pentru care în acest moment al sezonului obiectivul principal este calificarea în Champions League.

Numele lui Stoian a fost însă singurul scandat de către fani, care nici nu concep ca favoriții să rateze al treilea titlu consecutiv în Superliga.

Galeria Sibiului a sărbătorit remiza cu FCSB la bustul gol

Cum temperatura a fost una destul de ridicată în București, o parte dintre suporterii lui Hermannstadt au rămas la bustul gol spre finalul meciului.

Cum rezultatul a fost în favoarea oaspeților, fanii Sibiului s-au și auzit în multe momente, reușind să acopere Peluza Nord.

La final, jucătorii lui Hermannstadt au cântat momente bune alături de fani și au părut că au trecut repede peste golul luat în final.

Elias Charalambous, resemnat la marginea terenului! Cum a trăit finalul partidei

Dacă de cele mai multe ori este primul care încurajează jucătorii, aplaudând și execuțiile mai puțin bune, Elias Charalambous a părut un om resemnat în prima etapă din Superliga.

Tehnicianul care a dus campioana României până în optimile Europa League a părut că nu mai poate controla situația, fiind de multe ori șocat de erorile jucătorilor săi. Așa cum s-a întâmplat și în ultimele minute ale partidei, atunci când Ianis Stoica a scăpat pe contraatac, iar Târnovanu a fost salvat de bară.

Finalul l-a găsit însă pe Elias Charalambous foarte agitat, în condițiile în care Stoian a marcat golul care a adus campioanei un punct la debutul Superligii. Cipriotul a și cerut penalty la final, iar apoi a părut cât de cât mulțumit cu faptul că echipa a reușit să salveze situația în ultimul moment.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*