
La finalul meciului Metalul Buzău – Rapid 0-3 de miercuri seară din sferturile de finală ale Cupei României, Răzvan Onea a fost întrebat, printre altele, și în legătură cu tensiunile dintre suporterii giuleșteni și conducerea clubului, manifestate cu ocazia acestei partide din Crâng.
Ultrașii rapidiști au protestat în primele 20 de minute ale jocului la adresa lui Dan Șucu și Victor Angelescu, în contextul în care aceștia i-au criticat pe fani în ultima perioadă pentru amenzile generate de ei prin comportamentul afișat în diferite ocazii.
Ce a avut de spus Răzvan Onea despre tensiunile de la Rapid dintre suporteri și conducerea clubului: „Noi în vestiar suntem foarte uniți, pe noi nu trebuie să ne afecteze”
Fundașul dreapta al echipei antrenate de Marius Șumudică nu a dorit să intre prea mult în această discuție, dar a punctat totuși faptul că, în viziunea sa, în prezent la Rapid există o relație foarte strânsă între lotul de fotbaliști pe de o parte și staff-ul tehnic și cel administrativ pe de altă parte.
„Am avut o primă repriză mai puțin reușită, dar mă bucur că în repriza a doua am înscris trei goluri și mă bucur că am reușit calificarea.
Cred că a fost nevoia de adaptare la terenul foarte prost. Cupa este un obiectiv pentru noi și ne doream foarte mult să ne calificăm. Înseamnă un simplu pas, ne dorim să câștigăm trofeul. Gândul nostru este acum la meciul de duminică (n.r. cel cu Dinamo din play-off-ul Superligii).
Da, este o victorie importantă pentru moralul nostru, aveam nevoie, este un imbold pentru meciul de duminică.
(n.r. Despre tensiunile dintre suporteri și conducere) Ce pot să vă spun este că noi în vestiar suntem foarte uniți, împreună cu staff-ul, cu conducerea, alături de suporterii noștri încercăm să obținem cele mai bune rezultate.
Pe noi jucătorii nu trebuie să ne afecteze. Sunt la fel de importante ambele, Cupa este cel mai ușor drum spre Europa”, a spus Răzvan Onea la finalul meciului Metalul Buzău – Rapid 0-3.
Leave a Reply