Cele 7 lucruri din culise care l-au îngropat pe Dan Petrescu mai rău decât cele 7 goluri marcate de Hacken. „Pe CFR Cluj o aplaudai în picioare, deși cu ochii închiși. Azi îi deschizi pentru ea, dar îți dau lacrimile” EXCLUSIV

Hacken – CFR Cluj 7-2. În peste douăzeci de ani de antrenorat, Dan Petrescu mai pierduse doar două meciuri la asemenea diferență. În 2018, un 0-5 în deplasare la Shanghai, liga chineză. În 2020, 0-5 la AS Roma, pe când evolua cu CFR Cluj în Europa League. După șocul suedez de acum și-a anunțat demisia. Finalul celui de-al patrulea mandat în Gruia: „N-am mai primit vreodată șapte goluri. A fost ultimul meu meci pe banca CFR-ului. Mi-e rușine de ce s-a întâmplat”.

Că ți-a plăcut sau nu, vreodată, Dan Petrescu, e un final total nedrept și aparent neprevăzut pentru o poveste remarcabilă despre productivitate și fotbal devotat performanței. De ce final nedrept? Petrescu a câștigat 5 campionate cu CFR Cluj și a răzbit prin Europa depășind, în multe rânduri, limitele financiare și fotbalistice din Gruia.

De ce final neprevăzut? Foarte puțini se gândeau la un eșec la Hacken, darămite la cel mai dur din istoria continentală a clubului, una în care n-au făcut rană atât de adâncă formații precum Bayern Munchen, Chelsea, Inter Milano ori Manchester United.

Însă de ce și aparent, lângă neprevăzut? ProSport a pus la cap analiza în profunzime cu informațiile obținute din anturajul clubului CFR Cluj, dar și din jurul lui Dan Petrescu, pentru a fixa tabloul real al celor 7 lucruri care l-au îngropat pe antrenor mai rău decât cele 7 goluri marcate de Hacken. Și îl publicăm în exclusivitate!

Blana ursului din pădure din strategia lui Nelu Varga la CFR Cluj

Cu doar 600.000 de euro investiți în sume de transfer pentru aducerea jucătorilor vara asta, CFR Cluj a vrut să intre în grupele europene și să acceseze bucata aferentă de jackpot financiar. Una e să mai forțezi norocul, alta e să împingi limitele spre o lipsă de realism care are potențialul să te plesnească rușinos peste obraji. Nu știu echivalentul lui „pleosc” în suedeză.

09:47

A dezvăluit că e gay și acum și-a anunțat retragerea din fotbal. A fost coleg cu Răzvan Marin și Florinel Coman!

09:01

Gele a debutat la Al-Kharitiyath, dar nu a uitat de Gigi Becali și FCSB. „Din respect, nu o să zic asta!”

CFR nu doar că a investit, strict la acest capitol, mai puțin decât FCSB (1,1 milioane euro) și Universitatea Craiova (4 milioane euro), echipe care așteaptă acum cu nădejde intrarea în grupe. Dar clubul lui Nelu Varga e abia pe locul 5 în Superliga! Depășit și de Rapid (1,6 milioane euro), și de Dinamo (1,45 milioane euro).

Dezvăluie sursele noastre din anturajul feroviarilor clujeni câteva elemente legate de un posibil calcul avar:

„Nelu Varga și-a făcut o strategie destul de riscantă, s-a mers pe ideea că vor veni întăriri ceva mai consistente pe finalul perioadei de transferuri, când echipa va fi deja calificată într-o grupă europeană. Practic, după ce va exista garanția unor venituri din această sursă. Din păcate, socoteala n-a stat chiar așa. Nici transferul lui Louis nu s-a făcut în timp util, așa s-a ajuns aici. Lui Dan nu i-a convenit, a răbdat o vreme, a tot așteptat, dar la orizont nu apărea nicio garanție că se va schimba ceva la lot. Și el știa clar că dacă nu intră în grupele europene, nici că se va mai schimba ceva!”

Veți spune că CFR Cluj avea deja lot consistent la dispoziție și nu se mai impuneau întăriri vara asta. Nu stă în picioare. Uitați cum arată primul 11 al jucătorilor la care a renunțat CFR Cluj din iarna lui 2024 până acum. Nu cumva e mult mai bun decât primul 11 utilizat cu Hacken?

  • Sava – Manea (Rapid), Mogoș (Univ. Craiova), Ajeti, Graovac (FCSB) – Artean (U Cluj), K. Keita (Rapid), Krasniqi (Rapid) – Otele, Bîrligea (FCSB), Petrila (Rapid)

Iar 8 din 11 au plecat întărind rivale din Superliga. Hmm….

Bosec, radiografia unei catastrofe suedeze. Dar ce să pui în loc?!

Antonio Bosec a fost dezastruos pe flancul drept al apărării clujene cu Hacken. Doar că Dan Petrescu n-ar fi avut oricum pe cine altcineva să titularizeze acolo. N-a avut nici măcar pe cine să aducă pe parcursul meciului de pe bancă, în tentativa de a mai salva diferența de scor!

Primele patru goluri ale suedezilor, plus ocazia lor mare din minutul 8, au venit din flancul lui Bosec: centrări sau incursiuni, toate cu Layouni în frunte. Croatul de la CFR fie n-a avut reacție, fie timing-ul a fost sub orice critică, fie viteza l-a trădat. Deși Layouni are 1,91m înălțime și e cu cinci ani mai în vârstă!

Apropiații lui Petrescu nuanțează contextul:

„Dan l-a analizat atent pe Layouni, știa de ce e în stare și ce-a arătat cu Anderlecht și Brann. Dar cu ce să-l contracareze?! Bosec nu-i băiat rău și nici fotbalist slab, dar e greu să te califici în grupe cu un fundaș care până la 27 de ani n-a jucat nici un meci în cupele europene, nici măcar în tururile preliminare! Și ce alternativă exista? Pe bancă, niciun fundaș dreapta! În lot mai e Țîrlea: până la 25 de ani a jucat numai la nivel de liga a treia…”

Cert e că Bosec, impresariat de aceeași agenție ca și Muhar, a sosit liber de contract vara asta de la modesta Slaven Belupo, locul 5 din 10 echipe sezonul trecut în Croația. Bosec n-a câștigat nici măcar un duel direct cu Hacken. Protagonistul culpei la primele patru goluri încasate. Praf!

Antonio Bosec © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Transferuri pe ultima sută, cu valoarea și/sau forma sub nivelul provocării

La meciul potențial decisiv pentru întregul sezon european al CFR-ului, dar și cu implicații majore asupra sezonului intern, Dan Petrescu a titularizat doi fotbaliști care, până la startul duelului cu Hacken, jucaseră împreună doar 85 de minute, iar astea adunate în trei meciuri! Nu mai vorbim de volumul de timp petrecut la antrenamente și în meciuri și cu ceilalți coechipieri. Șocant la acest nivel!

Tidiane Keita și Andrei Cordea fuseseră pe teren în același timp doar 5 minute în turul cu Braga și 18 minute în returul cu lusitanii, plus 62 de minute cu FC Botoșani. De unde „chimie” și eficiență într-o deplasare atipică, meci pe sintetic și contra unui adversar care, orice s-ar spune despre forma lui în campionatul suedez, a eliminat totuși pe Anderlecht?!

Transferuri făcute extrem de târziu în raport cu obiectivul european, Keita și Cordea nu prezentau oricum garanția unui nivel de valoare și/sau formă sportivă suficient, la ora duelului cu Hacken, pentru standardul competiției. În fond, mijlocașul central vine de la Petrolul, o echipă de play-out. În vreme ce Cordea, după un sezon în liga a doua saudită! Explică apropiații lui Petrescu:

„Își imaginează cineva, la cât de calculat e Dan, că risca el vreodată cu jucători care de-abia s-au schimbat de două ori prin vestiar la un meci cu o asemenea miză? Niciodată! Pur și simplu n-a avut cu ce și cu cine. Alternativele erau Djokovic la Keita, care a intrat până la urmă și s-a văzut clar de ce nu era de titularizare, și Postolachi la Cordea, dar Postolachi numai extremă dreapta nu e, să fim serioși…”

În minutul 8, Hacken era să facă 2-0 după o respingere stângace, la adversar, în propriul careu, a lui Keita. Francezul a recidivat și inevitabilul s-a produs: a coborât amuzant și dureros de nepriceput să strângă în axul apărării, cu zero coordonare față de Sinyan, lăsându-l pe Andersen să înscrie al doilea gol al suedezilor. Accidentat, Keita a fost înlocuit în minutul 21 de un Djokovic la fel de pierdut și de pasiv.

Andrei Cordea si Mikkel Rygaard in meciul de fotbal dintre BK Häcken si FC CFR 1907 Cluj © FOTO:Tamas Horvath/SPORT PICTURES

Cordea a marcat, dar l-a și lansat pe Svanback spre poarta lui Hindrich cu o pasă inacceptabilă, iar adversarul l-a servit lejer pe Dembe pentru 6-2. Un singur duel din șase a câștigat Cordea cu Hacken, meci în care a avut zero centrări reușite, zero driblinguri și a atins mingea, în medie, doar o dată la trei minute.

Jocul cu Louis: „nici în barcă, nici în apă”

Louis Munteanu nu prea mai e… Louis Munteanu. Explicabil, din mai multe unghiuri. „Vândut” deja de zeci de ori, cu sume amețitoare pe vorbe și salarii copleșitoare în vis, atacantul a avut de rezistat în ultima perioadă unui carusel mental și emoțional care te pregătește pentru orice, mai puțin pentru calificarea în grupele unei competiții europene.

Nu-i plângem de milă dramatizând, până la urmă e jucător profesionist și „vaccinat”. Doar că, dincolo de tevatura nocivă, modul de gestionare al utilizărilor lui în acest start de sezon, câte puțin și presărat, să nu se strice cumva bibeloul pentru export!, a fost clar contraproductiv pentru CFR Cluj. Și pentru Dan Petrescu, bineînțeles.

Louis e atacant iar ritmul, cadența, sunt esențiale pentru eficiența lui. Nu-l poți băga și scoate funcție de interesul mercantil, așteptându-te să rezolve lucrurile oricând apeși pe butonul de alarmă. Dacă tot încarci și descarci o armă haotic, nu te aștepta ca atunci când trece vânatul prin lunetă (a se citi grupa Conference League) șansele ca glonțul să fi rămas la locului să fie de 100% . Oricât de talentat și perseverent s-ar dovedi, Louis nu-i Lewandowski. Iar CFR, fără Louis în parametri optimi, e grav afectată la acest moment.

Știți câte goluri a marcat Louis Munteanu în ultimele lui opt apariții, fracturate, pe tot acest fundal? ZERO. Iar Dan Petrescu s-ar fi plâns apropiaților înainte de Hacken:

„Nu mi se pare corect față de mine ce se întâmplă cu Louis și cu transferul lui, dar nu mi se pare corect în primul rând față de băiat! Stăm cu cel mai bun atacant nici în barcă, nici în apă. Iar el, săracul, oricât de mult ar vrea să tragă într-o direcție, mai vine unul și-i mai zice una, mai îl menajăm o tură, îl destabilizăm de tot! Nici fizicul nu mai răspunde la fel, oricât de tare ar fi mentalul”

Louis Munteanu © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ce a gândit Petrescu prin titularizarea lui Sinyan și ce a ieșit de fapt

Dan Petrescu a greșit când a luat decizia de a-l titulariza pe Sinyan alături de Matei Ilie în centrul defensivei, renunțând la varianta Leo Bolgado. De fapt, l-a și introdus pe brazilian la pauză în locul africanului, dar era deja 4-1. Cum a gândit Petrescu?

„Sinyan, deși originar din Gambia, e născut în Norvegia și, până când a venit la CFR Cluj, toată cariera mai puțin un sezon a petrecut-o în fotbalul norvegian, la Lillestrom și Molde printre altele. Petrescu a marșat pe ideea că Sinyan e cel mai familiarizat cu stilul de joc scandinav, cu profilul ofensiv simplu, limpede și extrem de eficient pe care îl are și Hacken”

Teoria sună bine, practica însă a dărâmat tot. Sinyan a fost total lipsit de concentrare, proactivitate și coordonare cu axul median defensiv, în principal. La primul gol încasat de ardeleni, stoperul lui Petrescu a părut total pierdut: nu a marcat pe nimeni, nu s-a dus pe fază nici cu Brusberg, să zici că e păcălit și pleacă alături de omul ținut în marcaj, nici n-a rămas, cum era mai firesc, pe jucătorul spre care vine centrarea, marcatorul Gustafson.

La golul de 0-2, iarăși Sinyan nu a ținut pe nimeni. Nici măcar n-a coborât cu Andersen, lăsând senzația că nu înțelege ce așteaptă coechipierul Keita de la el și nu știe cum să se completeze eficient cu francezul nou-venit la echipă.

La golul de 0-3, a fost prins prea sus de dinamica fazei și a eșuat lamentabil în tranziția negativă. Chiar și la golul patru, până la pauza care i-a adus schimbarea, Sinyan a plutit spre nicăieri.

Julius Lindberg si Sheriff Sinyan in meciul de fotbal dintre BK Häcken si FC CFR 1907 Cluj © FOTO:Tamas Horvath/SPORT PICTURES

Ghinionul. Nu râdeți! Da, Petrescu a avut și ghinion!

Am râs mereu de felul prăpăstios de a fi al lui Dan Petrescu sau, cel puțin, de modul în care el mimează exasperarea. De ghinionul pe care îl invocă mereu. Dar, lângă cele 6 elemente abordate până acum care l-au îngropat pe Dan Petrescu mai rău decât golurile marcate de Hacken, trebuie să adăugăm, raportat la deplasarea din Suedia, și… ghinionul.

Dincolo de un lot slăbuț și de lipsa identității în joc, Dan Petrescu nu s-a putut baza pe Muhar, fundamental prin tot ce poate și ce înseamnă în linia de mijloc, pe Kamara, flamboaiant și percutant în ofensivă, sau pe Simao Rocha la capacitatea necesară utilizării lui, un fundaș lateral de mare calitate care poate ar fi exclus „efectul Bosec”.

A fost ghinion, la fel cum ghinion trebuie să admitem că este, în parte, și să ai două goluri anulate, deși corect!, de VAR. În special când sunt în momente-cheie ale meciului. CFR Cluj a înscris în minutul 13, la 0-1, iar de la 1-1 poate că povestea se scria diferit. A înscris și la 0-3, în minutul 31. Poate ar fi pierdut totuși meciul, dar nu s-ar mai fi ajuns la o diferență care să saboteze calificarea.

Nu spun că, per total, CFR Cluj merita mai mult de eșec. Ci doar că, și prin puțin noroc, era probabil să nu piardă chiar în halul ăsta.

Strategia deficitară de transferuri de la CFR Cluj vine în această vară pe fundalul unei schimbări mai ample de viziune în strategia venirilor și plecărilor de jucători. S-a ajuns periodic la un bilanț ce evidențiază un volum de tranzit total contraindicat pentru stabilitatea unei formații care a dominat autoritar fotbalul românesc tocmai prin constanță, robustețe, experiență.

Efectul cel mai evident, și dureros de evident cu Hacken, este pierderea identității de joc la CFR Cluj. Dintr-o formație ermetică, insipidă, cinică și productivă, acest ultim mandat al lui Dan Petrescu a developat un CFR paradoxal: exuberant ofensiv, cu mai puțină coerență mediană, mai amplu în mijloacele de construcție a atacurilor dar mult mai fragil în partitura defensivă. Inclusiv fazele fixe, armele de prestigiu în Gruia, s-au risipit pe undeva pe parcurs…

Dan Petrescu © FOTO: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Ar fi fost acceptabil să asistăm la o tranziție între cele două dimensiuni. Dacă metamorfozele de lot impuneau asta și dacă era inevitabil prin noul profil al vestiarului să se schimbe toată dinamica, inclusiv estetica, exprimării. Doar că CFR Cluj s-a blocat cumva între cele două ipostaze. A jucat un meci așa, un meci altminteri. Mai mult, bucăți de meci într-un fel și frânturi dezlânate în celălalt fel.

FCSB, în formula completă a titularilor, are propriul stil. Universitatea Cluj, fără îndoială, propriul stil. Universitatea Craiova, după revoluția recentă a lui Mirel Rădoi, deja și-l fixează. Până și Dinamo în era Kopic, cu toate modificările numeroase din vară, păstrează o identitate în joc. FC Hermannstadt, cu Măldărășanu, are un stil. La CFR Cluj, haosul e stilul. Sau, cel puțin, a fost, în acest mandat sfârșit de Dan Petrescu în genunchi.

Strict pe această criză de identitate, vina aș spune că e împărțită. Nici Petrescu n-a mai putut colora doar în negru și vișiniu, cum îi place, câtă vreme patronul i-a vândut din creioanele favorite și i-a răvășit noaptea notițele, dar nici tot el n-a mai găsit inspirația de-a face, cum a făcut în multe alte rânduri, o rapsodie de rezultate din scrâșnet și orchestre de cornere.

CFR Cluj era echipa pe care o aplaudai în picioare, deși cu ochii închiși. A ajuns astăzi echipa pentru care îi deschizi, dar îți dau lacrimile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*