
Juri Cisotti, jucătorul despre care Gigi Becali a susținut cu tărie că este cel mai bun transfer al său de când activează în fotbal, a dezvăluit cum a reușit să se adapteze la FCSB și a vorbit despre atmosfera din vestiar.
În perioada de mercato a iernii, mijlocașul a stârnit interesul mai multor echipe importante din Superligă. CFR Cluj și Rapid au încercat să-i obțină semnătura, dar dorința sa a fost clară: să îmbrace tricoul roș-albastru.
Pentru a-i convinge pe cei de la Oțelul Galați să-l cedeze, în condițiile în care mai avea contract până în vară, latifundiarul din Pipera a trebuit să plătească o sumă de transfer. Mai exact, 200.000 de euro.
Juri Cisotti, încântat de tot ce a găsit la FCSB: „Locul meu este aici”
După primele patru luni la FCSB, Cisotti și-a exprimat convingerea că a făcut cea mai bună alegere și a avut numai cuvinte de laudă la adresa colegilor, care i-au făcut adaptarea mult mai ușoară. Nu i-a uitat nici pe membrii staff-ului tehnic.
„Mă bucur, a fost greu la început, dar ușor-ușor m-am adaptat, dar le mulțumesc celor din staff și colegilor. Am găsit un grup unit, o echipă foarte bine pregătită, astfel că și adaptarea mea s-a făcut lejer.
Am găsit un grup cu foame de victorie, mi-am dat seama că locul meu este aici. Nu am luat în calcul alte variante (n.r. înainte să plece de la Oțelul) iar când am avut ocazia să semnez, am semnat. Este cea mai bună echipă din România și un obiectiv pentru toți jucătorii să joace aici”, a declarat Juri Cisotti pentru Digi Sport.
Dorinel Munteanu ar fi vrut să-l vadă la Rapid
Recent, Dorinel Munteanu, omul care l-a adus în România, la Oțelul Galați, a dezvăluit că a încercat să-l direcționeze spre Rapid, dar fără succes. Italianul era cu gândul doar la FCSB.
„Cu toții știm povestea lui Cisotti. La jucătorii străini contează caracterul, ce vor sa facă, dacă sunt profesioniști. La mine, cei pe care i-am adus la Galați au fost jucători profesioniști. Cisotti a ieșit în evidență prin muncă, seriozitate, umilință la antrenamente.
Eram convins că se va impune. Și experiența l-a făcut să se impună și condiția fizică. E unul dintre punctele lui forte. Nu am vorbit în ultima lună, dar mi-a mai scris când am plecat de la Galați și când m-am dus la Sepsi. Eu voiam să-l îndrept spre altă echipă, dar gândul lui a fost doar FCSB. Da, la Rapid, dar el a avut în cap doar FCSB”, a spus tehnicianul, la același post de televiziune.
Leave a Reply