
Andrea Mandorlini a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul lui CFR Cluj după egalul cu Metaloglobus București.
Tehnicianul italian a reacționat la finalul partidei de la Clinceni și a spus că jucătorii săi sunt afectați de rezultat.
Reacția lui Mandorlini după Metaloglobus – CFR Cluj 1-1
CFR Cluj a remizat cu Metaloglobus București în etapa 9 din Superliga. Ambele goluri ale partidei au fost marcate din penalty. Dragoș Huiban și Meriton Korenica au transformat cele două lovituri de la 11 metri.
De precizat că CFR Cluj a mai avut un penalty. Korenica nu a mai reușit de această dată să-l învingă pe George Gavrilaș. Andrea Mandorlini a reacționat la finalul partidei de la Clinceni și a spus că în vestiarul CFR-ului a văzut foarte multă amărăciune.
„Am avut situații de a câștiga acest joc. Am încercat să facem ceva diferit astăzi. Vom analiza meciul. Din păcate am început meciul destul de rău. A fost și acel penalty pe care l-am ratat.
Badamosi cred că a făcut un meci bun. Fără atacant de meserie e mai dificil. Îmi pare rău că văd multă amărăciune în vestiar. Am avut ceva ocazii de a marca. În două faze am ajuns cu întârziere la centrări.
Am făcut schimbări, dar ne-a lipsit ceva la finalizare astăzi. Trebuie să fim mai echilibrați, să muncim mai mult și să ne gândim deja la următoarele meciuri. (n.r. despre Zouma și Slimani) Sunt jucători care au un trecut important.
Sunt jucători care nu s-au antrenat de o perioadă de timp. Când vor fi bine fizic îi vom vedea. Sunt jucători importanți în fotbal și mă bucur că sunt la noi. Nu știu, mercato e închis acum. Cred că putem face mai bine de atât”, a declarat Andrea Mandorlini, la DigiSport.
Leave a Reply