
Marius Șumudică (54 de ani) a comentat și el subiectul îndepărtării lui Vlad Chiricheș (35) de la FCSB și a decis să se poziționeze de partea lui Gigi Becali (67).
Patronul campioanei României l-a schimbat pe experimentatul fotbalist după doar 29 de minute în derby-ul CFR Cluj – FCSB 2-2, după care l-a anunțat, prin intermediul unei reacții televizate, că îl dă afară de la echipă.
Vlad Chiricheș nu are de ce să fie supărat după ce Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, spune Marius Șumudică
Vlad Chiricheș a început din postura de titular derby-ul CFR Cluj – FCSB 2-2, din etapa 8 a Superligii, însă a fost scos de pe teren după doar 29 de minute, la ordinul lui Gigi Becali.
După meci, patronul FCSB a intrat în direct, la TV, și l-a distrus public pe Chiricheș, despre care a spus că nu mai are ce căuta la echipă din postura de fotbalist.
Pe scurt, Gigi Becali l-a dat afară pe Chiricheș și i-a sugerat să se retragă, motiv pentru care s-a ales și cu o mulțime de critici și a fost acuzat de lipsă de respect. Asta în condițiile în care Chiricheș are peste 100 de meciuri jucate pentru FCSB, a câștigat 4 titluri cu echipa, a jucat în cupele europene și i-a băgat și o sumă importantă de bani în conturi patronului, 9.5 milioane de euro, în urma transferului la Tottenham din 2013.
Întrebat despre toată această controversă a fost și Marius Șumudică, iar spre deosebire de majoritate, antrenorul a părut să se poziționeze de partea lui Gigi Becali. „Șumi” nu a spus cu subiect și predicat că Gigi Becali a acționat corect la meciul CFR Cluj – FCSB 2-2 și după, dar a transmis că Vlad Chiricheș nu are de ce să fie supărat, din moment ce știa ce îl așteaptă încă dinainte de a accepta să revină la gruparea roș-albastră:
11:43
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FInainte-de-Romania-Canada-selectionerul-a-avut-o-reactie-fabuloasa-despre-Mircea-Lucescu.-%E2%80%9EWow-Eu-nu-vreau-asta-1400x1050.jpg)
11:33
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FLovitura-de-teatru-Gigi-Becali-a-facut-ultima-oferta-pentru-Louis-Munteanu.-%E2%80%9EPoate-sa-zica-nevasta-ca-arunc-banii-1400x788.jpeg)
„(n.r. – Ce senzație ai avut când l-ai văzut pe Chiricheș scos în minutul 29?) Nicio senzație! E ceva obișnuit. În momentul în care îți accepți acest statut, trebuie să accepți că poți fi schimbat și în minutul 10. Chiar patronul a zis lucrul acesta, el e omul care decide. În momentul în care accepți că nu există nimeni pe lângă Gigi… Îți accepți statutul ca antrenor, ca jucător, ca delegat, ca orice! Ești pregătit în orice minut să iei o decizie. Asta este, toată lumea știe, Gigi a spus-o de atâtea ori că el decide, că el face. În momentul în care greșește, își asumă, ați văzut. Antrenorii sunt liniștiți, nu au nicio responsabilitate, nu îi dă nimeni afară. Acolo nu e niciun fel de problemă și trebuie să te aștepți la orice. Atât timp cât ești jucător și te transferi la FCSB, trebuie să îți asumi că există astfel de momente”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
Vlad Chiricheș va împlini 36 de ani în noiembrie
Momentan nu este clar ce se va întâmpla cu Vlad Chiricheș. Gigi Becali l-a dat deja afară de pe lista UEFA, iar fotbalistul ar putea fi exclus și de pe lista de Superliga în perioada imediat următoare.
Chiricheș mai are contract cu formația roș-albastră până la data de 30 iunie 2026, însă Gigi Becali i-a sugerat să își ducă înțelegerea la final din postura de angajat în cadrul staff-ului tehnic.
Așadar, rămâne de văzut dacă Vlad Chiricheș va dori să își continue cariera de fotbalist în altă parte sau va accepta propunerea actualului patron.
Chiricheș urmează să împlinească vârsta de 36 de ani la data de 14 noiembrie 2025.
Leave a Reply