
Liviu Ungurean (alias Bocciu), fostul lider al galeriei Rapidului, a fost suspendat iar, înainte de FCSB – Rapid.
Fostul lider de galerie se află, de mai bine de un an, sub control judiciar, fiind anchetat în dosarul „Pyro”. Din momentul în care a fost plasat sub control judiciar, lui Bocciu i-a fost interzis, printre altele, să mai participe la competiții sportive.
Suspendarea lui Bocciu a fost prelungită înainte de FCSB – Rapid
Cu doar câteva zile înaintea derby-ului FCSB – Rapid, din prima etapă a play-off-ului Superligii, Liviu Ungurean a primit vestea că interdicția de a participa la competiții sportive i se prelungește cu încă două luni, până în mai.
„Nu vreau să comentez despre această suspendare (n.r. Rapid va avea suspendat stadionul la meciul cu Universitatea Craiova), pentru că nu sunt activ pe stadioane și ar fi urât din partea mea să abordez aceste subiecte. Sunt suspendat pe stadioane de aproape un an de zile. Acum, mi-a prelungit încă două luni, până în mai. Așteptăm! E legat de dosarul «Pyro», de acum un an. Îmi prelungește suspendarea din două în două luni. Așa e controlul judiciar. N-am voie să părăsesc țara, n-am voie la nicio competiție sportivă… cam tot ce există în codul penal mi-au pus mie în controlul judiciar. Săptămâna trecută mi-au prelungit suspendarea”, a declarat Liviu Ungurean, în exclusivitate, pentru ProSport.
Partida dintre FCSB și Rapid este programată duminică, pe Arena Națională, de la ora 21:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe prosport.ro.
Rapid, scandalizată de faptul că i-a fost suspendat stadionul
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a decis să o amendeze pe Rapid cu 60.000 de lei și să-i închidă stadionul la următorul meci pe care îl va juca „acasă”, cel cu Universitatea Craiova. Motivul? Incidentele provocate de către suporteri la derby-ul cu FCSB, din returul sezonului regular.
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, s-a declarat revoltat de duritatea pedepsei pe care echipa sa a primit-o din partea Comisiei de Disciplină.
„Ce am avut să le spun, le-am spus. Am avut discuții cu ei în privat, nu trebuie să discutăm public aceste lucruri. E clar că nu ne bucurăm să jucăm un meci din play-off fără spectatori. Au spus că nu vor mai arunca.
E greu, pentru că sunt mulți și nu au de unde să știe cine aruncă. Nu au stewarzii camere la ei, camerele de pe stadion nu sunt la fel de performante ca în Anglia, suporterii vin cu cagule, e greu.
O să vedem ce vom putea face, pentru că nu e normal. Am ajuns să avem terenul suspendat, urmează cele mai importante meciuri și e un mare minus pentru noi. În afara faptului că nu e normal să arunce, nici legea nu e cea mai normal. Am luat amenzi de 20.000 de euro și ni s-a închis stadionul. Dacă tot sunt amendat cu sume mari, nu înțeleg de ce mai trebuie să închizi stadionul. Poți să ajungi să te suspende două meciuri sau mai mult. Dacă mai pun și că nu încasăm din bilete…”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.
Leave a Reply