Becali ia jucător de la rivali după rușinea cu Shkendija Transfer secret anunțat FCSB pregătește bomba

Gigi Becali nu se lasă doborât de umilința suferită de FCSB în fața celor de la Shkendija, scor 0-1, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. La doar o zi după eșecul dureros de la Skopje, patronul roș-albaștrilor a anunțat un transfer surpriză, făcut în mare taină, cu intenția de a revigora echipa și de a asigura concurență serioasă în ofensivă.

Fără să ofere numele jucătorului, Becali a dezvăluit că este vorba despre un fotbalist de bandă dreaptă care evoluează la una dintre rivalele FCSB-ului. Acesta ar urma să fie rezervă pentru David Miculescu, fotbalist despre care latifundiarul din Pipera spune că nu poate evolua constant din trei în trei zile.

„Mai iau un jucător. Îmi trebuie dublură la David Miculescu, pentru că nu poți să îl ții să joace în toate meciurile. Miculescu nu este el Maradona, dar dă război, e războinic și te bazezi pe el! Se luptă, se bate. Nu pot să vi-l spun, că poate e de la o echipă adversă. Vreau un jucător de bandă dreaptă care să îl înlocuiască pe Miculescu”, a declarat Gigi Becali în direct la Digi Sport.

Decizia vine la doar câteva zile după ce Becali i-a îndepărtat pe Marius Ștefănescu și Alex Băluță de la echipă, iar zona de atac de pe partea dreaptă a devenit vulnerabilă. Noul transfer ar urma să aducă prospețime și agresivitate într-o linie ofensivă care a suferit vizibil în partida cu Shkendija.

Târnovanu, din nou erou: „Ne-a salvat!”

Deși FCSB a pierdut la Skopje, Gigi Becali a avut și cuvinte de laudă. Ștefan Târnovanu, portarul criticat în trecut pentru activitatea sa pe rețelele de socializare, a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren și a salvat echipa de la un eșec mult mai sever.

„Târnovanu, jos pălăria! N-ai ce să-i mai zici. Ne-a salvat. Așa a vrut Dumnezeu să-mi arate: «Joci cu o echipă d-asta și nu poți să o bați dacă nu te ajut!»”, a spus patronul FCSB, recunoscând meritele portarului său.

Fără supărare pe Tănase: „E stilul lui!”

Florin Tănase, eliminat pe finalul meciului cu Shkendija, a fost iertat de Becali. Deși cartonașul roșu a fost unul greu de digerat în contextul luptei pentru calificare, Gigi a ales să privească situația cu indulgență.

„Nu sunt supărat pe Tănase, așa este el. Dacă n-are echipe mari în fața lui n-ai ce să-i faci. O să ne vedem în Liga Campionilor! E mai mare bucuria când te mai chinui puțin și după scoți echipe mari”, a mai punctat latifundiarul.

FCSB se pregătește pentru manșa retur de pe Arena Națională, programată pe 30 iulie. Cu o echipă rănită, dar nu învinsă, și cu un patron care promite întăriri, roș-albaștrii mai au o șansă să răstoarne scorul și să păstreze visul Ligii Campionilor în viață.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*