
Gigi Becali, patronul campioanei României, a fost în extaz la finalul partidei de la Ploiești, unde FCSB a obținut prima victorie a sezonului în Superligă, scor 1-0 contra celor de la Petrolul. Într-un meci disputat, tensionat și echilibrat, roș-albaștrii au reușit să smulgă toate cele trei puncte în urma unei faze neașteptate, cu Tănase în rolul principal, iar reacțiile patronului nu s-au lăsat deloc așteptate.
„Pe noi nu ne bate nimeni, doar dacă avem o zi proastă și scoate adversarul un egal. Dar și asta ar fi un miracol! FCSB e de neoprit!”, a declarat Gigi Becali în stilul său caracteristic, cuprins de euforie, la finalul meciului transmis de Prima Sport.
Golul victoriei a venit în minutul 75, dintr-o fază lucrată de jucători trimiși în teren după pauză. Cercel, intrat în locul lui Stoian, a centrat perfect de pe dreapta, iar Florin Tănase – revenit în roș-albastru – a deviat mingea cu umărul, trimiând-o cu o traiectorie ciudată în poarta lui Zima. A fost suficient pentru ca FCSB să bifeze prima victorie a sezonului și să aprindă entuziasmul în rândul fanilor și al patronului.
Becali a ținut să sublinieze că Petrolul va fi una dintre surprizele sezonului. „O să vedeți voi dacă eu mă pricep la fotbal. Petrolul intră în play-off, sunt convins. A fost un meci tare azi, greu, dar noi am dominat. Am dat două bare, am fost agresivi, și noi, și ei. Mi-a plăcut ce am văzut”, a spus latifundiarul din Pipera.
Despre schimbările făcute la pauză, Becali a explicat că au fost tactice și nu impulsive. „I-am zis lui Meme: stai liniștit, nu pot să țină ritmul ăsta. Și n-au putut. Am schimbat ca să plimbăm mingea mai bine. Nici nu i-am avut pe Chiricheș și Politic. Să-l vedeți pe Politic ce o să facă!”, a avertizat el.
Unul dintre remarcații serii a fost tânărul Pantea. „Mi-a plăcut mult. Dacă nu-mi plăcea, îl schimbam. Dar am zis să-l scot pe Kiki. Meme zicea să-l las pe Olaru, că are nevoie de ritm. Așa am făcut. Dacă dădea mingea la adversar, n-aveam ce discuta, dar a jucat bine”, a mai adăugat Becali.
În tabăra tehnică, Elias Charalambous a trimis în teren o echipă care a suferit modificări importante după pauză:
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, M. Popescu, Kiki (Cisotti 46) – Şut, Lixandru (Perianu 46) – Miculescu, Olaru (Baba Alhassan 88), A. Gheorghiţă (Fl. Tănase 46) – A. Stoian (I. Cercel 46).
Victoria contra Petrolului, venită la capătul unui meci fizic și complicat, pare să fi alimentat și mai mult visul lui Becali de a păstra titlul în vitrina FCSB-ului și de a face o figură frumoasă în cupele europene. „Pe noi doar Dumnezeu ne mai poate opri! Doar un miracol ne scoate din lupta pentru titlu”, a încheiat omul de afaceri, deloc modest, dar ferm convins că FCSB a pornit deja pe drumul unei noi hegemonii în Superligă.
Fanii așteaptă acum confirmarea acestui entuziasm și în meciurile următoare, iar prima mare provocare vine în Europa, acolo unde Becali își dorește cu ardoare calificarea în grupele Ligii Campionilor. Până atunci, însă, victoria cu Petrolul rămâne un prim pas sigur și o declarație de forță.
Leave a Reply