Alex Dobre, cerut pe teren în România – Austria! Ce-a făcut rapidistul chiar în fața celor mai în formă jucători din Superliga

Pentru fotbalul românesc, partida România – Austria programată duminică seară pe Arena Națională e poate ultima speranță pentru un parcurs realist spre CM 2026. Victoria este esențială ca tricolorii lui Mircea Lucescu să se mai poată agăța cumva de calculele primului loc în grupă, cel care duce direct la Mondial, sau măcar de locul secund, cel care oferă o poziție mai avantajoasă la baraj decât prezența în această fază preliminară prin prisma statutului obținut de România în Liga Națiunilor.

Diseară, tot pe Arena Națională, tricolorii dispută un meci amical cu Moldova. Iar selecționerul trebuie să dozeze lotul convocat astfel încât să profite de șansa testului pentru a integra noi jucători în circuitul primei reprezentative dar și, mai ales, să găsească formula optimă pentru primul 11 contra Austriei, adversarul cu miză din această săptămână.

Mircea Lucescu a convocat 28 de jucători pentru partidele cu Moldova și Austria, iar fix jumătate, 14, provin din Superliga. Dar câți dintre aceștia au făcut parte din ultimul episod Echipa Etapei în campionat? Practic, câți dintre ei se regăsesc și în lista celor mai în formă la runda dinaintea prezenței la lotul național?

ProSport îți prezintă situația, împreună cu votul final furnizat de public pentru Jucătorul Etapei, cel care primește o stea în plus în campania noastră, Stelele Superligii. Din cei 11 jucători ai Echipei Etapei 12 din Superliga, fanii l-au ales pe cel cu evoluția de top în week-end: Alex Dobre de la Rapid! Practic, Alex Dobre e cerut pe teren în România – Austria!

17:46

Gnahore și Boateng pot pleca gratis de la Dinamo. Reacția președintelui Andrei Nicolescu despre ceea ce poate fi un nou dezastru pentru Kopic

17:39

Gigi Becali nu suportă să-l vadă pe rivalul de la Rapid în fruntea Superligii: „Ia stai, măi, Șucule, acolo, unde te crezi tu aici? Ia, vezi de treaba ta, mă”

Doar Alex Dobre și Louis Munteanu au prins Echipa Etapei 12 în Superliga

Din păcate pentru poziția lui Mircea Lucescu, nu mai puțin de 5 jucători din primul 11 ideal al ultimei runde din Superliga sunt fotbaliști străini. Mai mult, acest segment de fotbaliști ocupă 100% linia defensivă!

Din lotul convocat de selecționer pentru meciurile României cu Moldova și Austria, doar Alex Dobre (Rapid) și Louis Munteanu (CFR Cluj) au avut pe ultima sută de metri evoluții de referință care i-au impus în prima echipă a campionatului. Iată cum arată Echipa Etapei 12 din Superliga pe baza monitorizărilor și evaluărilor realizate de ProSport:

  • Pap (Csikszereda) – Coco (CFR Cluj), Boateng (Dinamo), Ngezana (FCSB), Radunovic (FCSB) – Vînă (Farul), Lameira (Oțelul), Mailat (Botoșani) – Dobre (Rapid), Chică-Roșă (Petrolul), L. Munteanu (CFR Cluj)

Ceilalți fotbaliști din Superliga prezenți în lotul lui Lucescu sunt Manea (Rapid), Opruț și Cîrjan (Dinamo), Ciubotaru (Hermannstadt), Chipciu (U Cluj), Târnovanu, M. Popescu, Șut, Fl. Tănase, Miculescu și Bîrligea (FCSB), Screciu și Baiaram (Univ. Craiova).

Cum arată ierarhia fixată de suporteri

În fața celor mai în formă jucători din Superliga, fie ei români sau străini, rapidistul Alex Dobre a triumfat când a venit vorba de votul publicului.

Foto: Mediafax Foto

Timp de aproximativ două zile, suporterii și-au exprimat opțiunea pe site-ul nostru și i-au oferit extremei titlul de Jucătorul Etapei 12 în campionat, implicit o stea în ierarhia celor mai buni dintre cei mai buni fotbaliști din competiția internă, pe baza evoluțiilor tuturor, meci de meci.

Iată rezultatul votului final din acest sondaj:

  1. Dobre (Rapid) – 29,06%
  2. Boateng (Dinamo) – 21,82%
  3. Mailat (Botoșani) – 11,25%
  4. L. Munteanu (CFR Cluj) – 8,11%
  5. Lameira (Oțelul) – 7,63%
  6. Radunovic (FCSB) – 7,16%
  7. Chică-Roșă (Petrolul) – 4,18%
  8. Ngezana (FCSB) – 3,84%
  9. Pap (Csikszereda) – 2,85%
  10. Vînă (Farul) – 2,46%
  11. Coco (CFR Cluj) – 1,64%

În ultima etapă dinaintea convocării, Alex Dobre (27 ani) a fost din nou jucătorul exponențial pentru Costel Gâlcă și Giulești în Rapid – Farul Constanța 3-1. A trimis cu capul din cornerul executat de Petrila, mingea s-a lovit de Larie și s-a făcut deschiderea de scor. S-a poziționat pe traseul șutului lui Koljic, a deviat norocos și s-a făcut 2-0. Apoi, a reluat cu capul, din plonjon, mingea sărită din șutul blocat al aceluiași Petrila. Și a închis la 3-1 meciul cu Farul Constanța.

Până azi, Dobre are 4 meciuri pentru naționala României. A debutat în mandatul Edi Iordănescu, în martie 2023, iar în mandatul lui Mircea Lucescu a fost pe teren titular și integralist în amicalul 0-3 cu Canada, unul din puținii tricolori fără experiență majoră la acest nivel care a avut o evoluție acceptabilă (detalii aici), apoi 65 de minute în 2-2 cu Cipru în deplasare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*