Alex Chipciu a oferit declarația serii după ce a fost eliminat în meciul cu Dinamo: „Sunt o furnică pe lângă Istvan Kovacs!”

Mihaita Alexandru Chipciu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Cluj, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul National Arcul de Triumf din Bucuresti, luni 11 decembrie 2023. Bucuresti *** Mihaita Alexandru Chipciu reacts during the football match between Dinamo Bucharest and Universitatea Cluj, within the Superbet Super League, held at the Arcul de Triumf National Stadium in Bucharest, Monday, December 11, 2023 Bucharest Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx,Image: 836928655, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Alex Chipciu a oferit declarația serii după ce a fost eliminat de Istvan Kovacs în victoria lui U Cluj cu Dinamo, scor 3-1.

Alex Chipciu a oferit declarația serii după ce a fost eliminat în meciul cu Dinamo: „Sunt o furnică pe lângă Istvan Kovacs!”

Alex Chipciu a fost eliminat de central în minutul 63 din cauza protestelor, iar fotbalistul a recunoscut după meci că nu știe să își gestioneze emoțiile. Totuși, fotbalistul clujenilor a fost fair-play față de Istvan Kovacs, arbitru care va conduce finala Champions League din acest sezon.

„N-am rezistat mult la final, putea fi la fel și cu CFR. E clar, nu pot să mă controlez când sunt nervos. Mai bine că am luat roșu, că i-am întors. Vorbeam cu soția, că mă certa, m-a rupt în două. Vorbeam de meci, de faze, că n-am făcut, că-s cel mai bun, iar ea mi-a zis că nu-i ca mine.

Mi-a pus piedică în careu. E penalty. Dacă Sivis e caracter și recunoaște… A fost piedică în careu. Domnul Istvan a zis că așteaptă puțin, apoi, când am avut reacția, mi-a zis că-i pare rău, dar nu există cameră VAR din unghiul ăla să se vadă că mi-a pus piedică.

Nu l-am înjurat. E clar că nu-mi gestionez emoțiile. Cred că eu sunt enervant la televizor sau pe teren, dar cred că sunt corect. Am zis după meciul cu Rapid că e penalty, am zis la meciul cu Buzău că, cel puțin primul, e ușor dat.

Cred că a făcut puțin exces de zel, dar mi se pare cel mai bun arbitru al nostru. Să arbitrezi finala Champions League… E ca și cum aș vorbi eu despre jucătorii din Champions League. Sunt furnică pe lângă dumnealui și nu sunt ironic.

E greu să ai penalty, să scapi singur cu portarul, să iei două galbene… E foarte greu. Mai am în minte un penalty cu Muntenegru. Nu e atitudinea corectă asta, nu trebuia să reacționez așa”, a declarat Alex Chipciu.

Alex Chipciu și-a ieșit din minți și a fost eliminat de Istvan Kovacs în Dinamo – U Cluj după două galbene în câteva secunde

Alex Chipciu a fost eliminat de Istvan Kovacs în minutul 63 al meciului Dinamo – U Cluj, la scorul de 1-0 pentru „câini”, după ce a primit două cartonașe galbene în decurs de doar câteva secunde, ambele pentru proteste.

În primă fază, fotbalistul „șepcilor roșii” a solicitat acordarea unei lovituri de la 11 metri în urma unui duel pe care l-a avut cu Maxime Sivis. „Centralul” din Carei a considerat însă că nu se impunea o astfel de decizie, iar jucătorul lui Sabău a protestat vehement, motiv pentru care a fost avertizat pentru prima dată.

Ulterior, el a continuat să conteste decizia lui Kovacs, iar apoi a început să îi reproșeze pe un ton destul de agresiv acel moment și tușierului de pe partea respectivă, primind al doilea galben și fiind astfel eliminat.

Cu puțin timp înainte de producerea acestui moment, cei de la U Cluj au ratat o șansă rarisimă de egalare, lovind de două ori bara la aceeași fază, a doua oară cu poarta jumătate goală.

Cu ocazia acestei partide, suporterii lui Dinamo au afișat mesaje de susținere pentru antrenorul Zeljko Kopic, în contextul decesului tatălui său. De asemenea, a fost marcat și momentul reprezentat de ultimul joc disputat de Răzvan Patriche în fața propriilor fani.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*