
Cristian Bălgrădean, portarul care a trădat-o pe FCSB pentru CFR Cluj, este într-o situație jenantă. Clubul din Gruia nu i-a plătit taxele la stat fotbalistului, iar acum se află în plin proces privind acest episod jenant pentru o fostă campioană a României.
Portarul susține că are datorii din cauza fostei campioane CFR Cluj, care datează din anul 2020. Clujenii nu i-ar fi plătit taxele lui Bălgrădean (37 de ani), care i-a dat în judecată pentru neplata TVA-ului aferent salariilor sale.
Cristi Bălgrădean se judecă cu cei de la CFR Cluj
Ajuns la vârsta de 37 de ani, portarul este în lotul celor de la CSM Unirea Alba Iulia, club de Liga 3. Acum, fotbalistul se judecă cu CFR Cluj pentru neplata TVA-ului aferent salariilor sale de când activa în Gruia.
„Nu este vorba despre vreo sumă mare. E o sumă infimă pentru CFR Cluj, câteva mii de euro, dar de ce să o plătesc eu din moment ce ei s-au obligat să plătească TVA-ul pentru contractul de activitate sportivă pe care l-am avut.
Cei de la CFR nu vor să achite spunând că de unde știu ei că datoria nu este din perioada în care am fost la FCSB. Voi scoate de la ANAF fișa și se va demonstra că sunt datorii de pe vremea când eram la CFR Cluj”, a declarat Cristi Bălgrădean, conform Fanatik.
Dosarul a ajuns deja pe biroul Camerei de Soluționare a Litigiilor (CNSL), având primul termen pe dată de 20 mai. Transferul la CFR Cluj, de la FCSB, s-a realizat în vara anului 2020, după ce portarul a fost acuzat că a semnat cu ardelenii pe perioada play-off-ului.
Cristian Bălgrădean a jucat pentru CFR în perioada iulie 2020 – iunie 2024, ani în care a cucerit două titluri de campion. Portarul a activat, după plecarea din Ardeal, la Câmpulung Muscelul, formație retrogradată din Liga 2. Acolo a rezistat doar câteva luni, iar în iarnă a făcut pasul spre un eșalon inferior.
Cifrele carierei lui Cristian Bălgrădean
De-a lungul carierei, Bălgrădean a jucat pentru cluburi ca Atletico Arad, Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo București, Unirea Urziceni, CSU Craiova, Concordia Chiajna sau FCSB, de unde a plecat cu scandal.
La vârful carierei, portarul a avut o cotă maximă de 2.800.000 de euro, pe vremea când activa la Dinamo. La nivel de profesioniști, Bălgrădean a strâns un total de 401 meciuri, în care a încasat 397 de goluri. Cele mai multe dintre acestea sunt în tricoul „câinilor”, unde are 110 partide.
Leave a Reply