A făcut infarct după derby-ul Rapid – FCSB! A fost la un pas de o tragedie și a intrat în operație de urgență

Meciul dintre Rapid și FCSB a fost trăit la intensitate maximă de către ambele formații.

Cristian Petre a făcut infarct după meci

Derby-ul din Giulești a generat un adevărat scandal din cauza arbitrajului, iar reprezentanții Rapidului au acuzat o viciere de rezultat. Unul dintre cei mai afectați a fost Cristian Petre, secundul lui Marius Șumudică.

Acesta a suferit un infarct după meci și a ajuns de urgență pe masa de operație. Lui Cristian Petre i s-au montat două stenturi la inimă, iar în momentul de față se simte bine, susține Fanatik.

Medicii i-au spus lui Cristian Petre că, dacă ar mai fi întârziat 24 de ore, totul ar fi fost în zadar. Sursa citată anterior notează că desfășurarea derby-ului cu FCSB l-a făcut pe secundul Rapidului să se agite destul de tare și să se simtă ulterior rău.

Mesajul Rapidului pentru Cristian Petre

Cristian Petre a început colaborarea cu Marius Șumudică încă din anul 2014 și de atunci au lucrat pe la toate formațiile pe unde a trecut principalul Rapidului. În acest moment, mâna dreaptă a tehnicianului trece prin momente grele, asta după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Din fericire, operația lui Cristian Petre a fost una reușită, iar în momentul de față a început recuperarea. Rămâne de văzut dacă acesta va mai sta pe bancă la vreun meci din actualul sezon.

„Toate gândurile noastre bune se îndreaptă către Cristian Petre! Antrenorul nostru secund a trecut recent printr-un moment delicat de sănătate și a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale. Din fericire, totul a decurs bine, iar Cristi se recuperează acum.

Îi dorim multă sănătate și abia așteptăm să-l avem din nou alături de echipă!„, a transmis Rapid.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*