UEFA a turnat milioane în conturile Universității Craiova și CFR Cluj! Miza uriașă: câți bani fabuloși pot încasa la calificarea în Conference League

Calificarea în grupa de Conference League reprezintă un obiectiv foarte important pentru CFR Cluj și Universitatea Craiova. Ce sume ar putea încasa cele două formații de la UEFA.

CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au calificat în play-off-ul Conference League, unde se vor lupta pentru accesul în grupă. „Feroviarii” vor înfrunta formația suedeză BK Hacken, în timp ce gruparea din Bănie o va întâlni pe Istanbul Bașakșehir. Miza financiară a acestor dueluri este imensă, deoarece sumele acordate de UEFA echipelor care se califică în grupă sunt foarte importante.

Câți bani vor încasa CFR Cluj și Universitatea Craiova dacă se vor califica în grupa de Conference League

Doar pentru calificarea în grupă, CFR Cluj și Universitatea Craiova ar primi din partea UEFA 3.170.000 de euro, așadar disputele din play-off vor avea o importanță deosebită. „Feroviarii” pornesc cu prima șansă contra suedezilor de la BK Hacken, grupare care a obținut accesul în cupele europene după ce a câștigat Cupa, în campionat ocupând doar locul 8.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova va avea o misiune foarte complicată contra lui Istanbul Bașakșehir, aspect scos în evidență și de Marius Șumudică la emisiunea FANATIK SUPERLIGA. Turcii au un lot cotat la 61 de milioane de euro, cel al oltenilor valorând doar 22 de milioane.

Dacă vor obține accesul în faza grupei, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor primi 400.000 de euro pentru fiecare victorie obținută și 133.000 de euro pentru fiecare remiză. Cele două formații s-ar lupta pentru calificarea în primăvara europeană, însă indiferent de locul ocupat la finalul grupei, acestea ar încasa un nou premiu din partea UEFA.

Echipa care va termina pe poziția a 36-a, ultima din grupă, va încasa 28.000 de euro, acest premiu urmând a fi înmulțit în cazul fiecărei formații. Spre exemplu, penultima clasată va primi 58.000 de euro, iar echipa de pe primul loc va încasa 1.008.000 de euro.

Primăvara europeană – visul echipelor românești

După disputarea celor 6 etape din grupa de Conference League, primele 8 clasate vor avansa direct în optimi, în timp ce echipele care vor ocupa locurile 9-24 se vor califica la baraj. Evident, aceste performanțe vor fi recompensate la rândul lor de către UEFA.

Iată premiile acordate echipelor calificate în primăvara europeană:

  • 200.000 euro – calificarea la barajul pentru optimile de finală (echipele clasate pe locurile 9-24 în grupă)
  • 800.000 euro – calificarea în optimile de finală (primele 8 clasate din grupă + cele 8 câştigătoare din baraj)
  • 1.300.000 euro – calificarea în sferturile de finală
  • 2.500.000 euro – calificarea în semifinale
  • 4.000.000 euro – calificarea în finală
  • 3.000.000 euro – bonusul primit de câştigătoarea competiţiei

Bonusurile din „Value Pillar”, o altă miză importantă pentru CFR Cluj și Universitatea Craiova

În cazul în care vor avansa în faza grupei, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor primi un alt bonus din partea UEFA, datorită unei creații noi a forului european, „Value Pillar”. Pentru 75% din acest bonus („partea europeană”), UEFA va realiza două clasamente, unul al contribuției difuzorilor naționali la veniturile totale din media și un altul al coeficienților pe ultimii cinci ani.

În funcție de acestea, se va crea o ierarhie a echipelor, iar fiecare va încasa o sumă, de la 63.000 de euro, ultima clasată, până la 2.268.000 euro pentru echipa de pe primul loc.

Pentru celelalte 25 de procente („partea non-europeană”), distribuția se va face în baza coeficientului UEFA pe ultimii 10 ani. Echipa de pe locul 36 va primi 23.000 de euro, iar prima clasată va încasa 828.000 de euro. Evident, aceste ierarhii vor fi realizate doar după ce se vor stabili cele 36 de echipe calificate în faza grupei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*