
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid București, a vorbit despre David Ankeye, fotbalistul adus de la Genoa sub formă de împrumut, dar care momentan nu a reușit să se remarce.
Tehnicianul giuleștenilor nu este mulțumit de variantele pe care le are în atac, iar venirea lui Ankeye nu a adus un plus.
Cazul David Ankeye. „Se vede că nu a jucat doi ani de zile”
„Șumi” spune despre Ankeye că se simte lipsa de pe teren de doi ani, motiv pentru care încă are nevoie de timp pentru a se acomoda.
„Da, este un jucător care are nevoie de timp probabil. Nici eu nu pot să îmi dau seama în momentul de față. Îl văd la antrenamente și e clar că are unele calități, dar se vede că nu a jucat doi ani de zile. Dacă nu joci doi ani de zile nu e ușor, îți dai seama. El a venit aici să încercăm să îl ajutăm și noi, iar el să ne ajută și el în același timp. A fost totuși vândut pe o sumă de 2,5 milioane de euro la Genoa. E clar că există ceva în spatele lui. Crede-mă că nici nu am timp. Mai am 10 meciuri în play-off care sunt toate finale și încercăm să îndeplinim un obiectiv. Va fi foarte greu, dar se pregătește, n-am ce să spun.
Mai departe intervine valoarea individuală a fiecărui jucător. Avem nevoie de un atacant care să marcheze. E clar că avem nevoie și am încredere că într-un final vom găsi cheia și voi face din ei niște atacanți care să ne ajute, fiindcă în rest echipa pare sudată și a fost construită într-un timp de 6 luni de zile”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.
Marius Șumudică, înainte de Hermannstadt – Rapid: „Ăsta e obiectivul meu”
„Oficial, obiectivul Rapidului e calificarea într-o cupă europeană. Ăsta e obiectivul meu. Am spus când am venit că trebuie să ieșim din grupa Cupei României, avem și această posibilitate. Iar dacă terminăm în play-off pe un loc de cupă europeană vom juca la baraj. Avem două scenarii pentru a ne îndeplini acest obiectiv. E mai ușor să câștigi Cupa decât campionatul. E foarte important ca după 13 ani să fim din nou în Europa.
Diferența ar fi de vreo 3-4 puncte în play-off. Se joacă. E un alt campionat. Vom juca și pragmatic, în anumite momente, și la victorie. Fac o paranteză”, a transmis tehnicianul giuleștenilor la conferința de presă.
Leave a Reply