
Elias Charalambous a discutat despre derby-ul FCSB – CFR Cluj, la conferința de presă, acolo unde a spus ce se va întâmpla dacă echipa sa nu se va impune la finalul meciului. Cipriotul este convins că duelul care va avea loc de Paște nu va decide campioana.
Play-off-ul Superligii a ajuns în etapa 5, adică ultima a turului, unde FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj. Cele două formații se află pe primele două poziții, astfel că duelul poate aduce o schimbare în clasament sau o desprindere a campioanei en-titre, în cazul în care nu se va termina egal.
Elias Charalambous crede că titlul nu se decide în urma derby-ului FCSB – CFR Cluj
Elias Charalambous a spus că discuțiile privind titlul sunt timpurii, întrucât ar mai fi 5 etape de disputat, după meciul cu CFR Cluj.
„Aş vrea să am toată echipa, dar sunt reguli, şi trebuie să le acceptăm şi să găsim soluţii cu jucătorii pe care îi avem în lot. Avem nevoie de puncte, avem nevoie să câştigăm meciuri. Ne aşteaptă un meci greu, trebuie să fim mai agresivi.
Băieţîi au arătat că au înţeles că trebuie să ne împingem limitele. Meciurile sunt 50-50. Toate echipele din play-off sunt bune. Sper să câştigăm cu CFR Cluj, avem două egaluri cu ele. E prea devreme să vorbim de titlu. Mai sunt 18 puncte. Ce se întâmplă nu va decide titlul. Va fi un meci greu. Vor fi dueluri tari şi va fi un meci fizic”, a spus Elias Charalambous.
Gigi Becali i-a transmis echipa lui Dan Petrescu, înainte de FCSB – CFR Cluj
Gigi Becali a spus ce schimbări vor surveni în garnitura de start. Patronul FCSB spune că va miza pe David Miculescu și Andrei Gheorghiță în atac, pentru a-l suplini pe absentul Daniel Birligea.
„Dacă e bine, Gheorghiță o să fie titular și Miculescu vârf. Ai văzut, bă? Îi zic și echipa lui Dan Petrescu! Am zis-o, gata, ce să mai! I-am dat și echipa, na! În poartă Târnovanu, în stânga Radunovic, dreapta Crețu, centrali Mihai Popescu cu Ngezana – Chiricheș, Șut, Tănase, Cisotti, Gheorghiță – Miculescu.
El are curaj să mi-o zică mie? Băi, întreabă-l, are curaj să mi-o zică? Îi e frică, sunt prea specialist și îl paradesc. Șumudică sau altcineva are curaj să îi zică echipa lui Gigi Becali? Petrescu are curaj să o dea?”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.
Leave a Reply