🚨 Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-0, în etapa 5 din Superliga. Echipa lui Mirel Rădoi urcă pe primul loc

Min. 90: final de meci

Andrei Chivulete a pus capăt confurntării.

20:14

Min. 90+1: ocazie FC Hermannstadt

Aflat la colțul careului mic, Chițu trimite cu latul, dar mingea este scoasă cu piciorul de Lung, până să depășească în totalitate linia porții. Faza a fost analizată în camera VAR.

20:07

Min. 75: ocazii la ambele porți

Chițu ratează incredibil singur cu Lung, iar la faza care a urmat Nsimba a șutat pe lângă poartă, de la colțul careului mic.

19:43

Min. 53: ocazie FC Hermannstadt

Balaure ia la țintă transversala cu un șut în forță, de la aproximativ 10 metri.

19:39

Min. 49: ocazii Universitatea Craiova

Nsimba pătrunde în careu, trage în Căbuz, mingea revine la atacantul Universității Craiova, dar este blocat de portarul oaspeților.

19:23

Min. 46: s-a reluat partida

Andrei Chivulete a dat drumul părții secunde a confurntării.

19:20

Min. 45: pauză

Andrei Chivulete a pus capăt primei reprize.

19:03

Min. 32: gol Universitatea Craiova

Romanchuk primește mingea la aproximativ 23 de metri de poarta adversă și o trimite exact la vinclu.

18:34

Min. 11: ocazie Universitatea Craiova

Băsceanu este găsit la aproximativ 18 metri de poarta oaspeților, ajunge la colțul careului mare, șutează din prima în diagonală, dar mingea trece la o palmă peste vinclu.

18:30

Echipele de start:

Universitatea Craiova (1-3-4-3): Lung – Mogoș, Stevanovic, Romanchuk – M. Rădulescu, Mekvabishvili, Al. Crețu, Fl. Ștefan – Houri, Nsimba, Băsceanu. Antrenor: Mirel Rădoi
Rezerve: L.Popescu, Badelj, Mora, Screciu, Ndong, Băluță, Teles, Cicâldău, Matei, Baiaram, D. Barbu, Al Hamlawi
FC Hermannstadt (1-5-3-2): Căbuz – Antwi, Căpușă, I. Stoica, Selimovic, Ciubotaru – Balaure, Ivanov, Dr. Albu – Buș, Neguț. Antrenor: Marius Măldărășanu
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Bejan, Oroian, Biceanu, Mihart, Gândilă, Kujbani, L. Stancu, Vuc, Chițu, Branco
Meciul din Bănie este arbitrat la centru de Andrei Chivulete, ajutat de Valentin Avram și Adrian Vornicu. În camera VAR au fost delegați Cristina Trandafir și Raul Ghiciulescu.

Meciul Universitatea Craiova – FC Hermannstadt are loc în etapa 5 din Superliga, sezonul 2025-2026, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Universitatea Craiova și FC Hermannstadt, formații aflate la poli opuși în clasamentul din Superliga, se duelează duminică, 10 august 2025, în etapa cu numărul 5 a campionatului.

Înaintea acestei confruntări, oltenii lui Mirel Rădoi sunt pe locul 3 în clasament, cu 10 puncte. Însă, cu un eventual succes bifat astăzi, echipa ar reveni pe prima poziție, care e ocupată de UTA Arad, cu 11 puncte. În runda precedentă, Universitatea Craiova a învins-o pe rivala CFR Cluj, scor 3-2 în Gruia. Anterior, oltenii le-au bătut pe U Cluj și FC Argeș, 2-1 și 3-1, iar în etapa inaugurală au remizat cu UTA, 3-3.

De partea cealaltă, elevii lui Marius Măldărășanu sunt pe 14 în Superliga, cu doar 3 puncte. FC Hermannstadt a remizat cu U Cluj în etapa trecută, 2-2, iar anterior a pierdut cu UTA Arad, 0-1, și a făcut alte două egaluri, 2-2 cu Metaloglobus și 1-1 cu FCSB.

La capitolul dueluri directe, oltenii se pot mândri cu faptul că s-au impus clar în ultima întâlnire, scor 3-1 în returul sezonului trecut. Totodată, din ultimele cinci partide, Universitatea Craiova a câștigat trei, FC Hermannstadt s-a impus doar o dată, iar o dispută s-a terminat la egalitate.

Echipele probabile

Universitatea Craiova: Isenko – Mogoș, Stefanovic, Badelj – M. Rădulescu, Al. Crețu, Anzor, Fl. Ștefan – Houri, Nsimba, Băsceanu
Rezerve: Lung, Mora, Romanchuk, Screciu, T. Băluță, Teles, D. Matei, Cicâldău, Baiaram, D. Barbu, Assad
Antrenor: Mirel Rădoi

23:24

🚨 FCSB – Unirea Slobozia 0-1, în etapa 5 din Superliga. ȘOC în Ghencea! Campioana suferă a treia înfrângere la rând în campionat

23:18

Gigi Becali i-a dat peste nas lui Victor Angelescu! Ce a putut să facă patronul FCSB în meciul cu Unirea Slobozia

FC Hermannstadt: Căbuz – Antwi, Căpușă, Stoica, Selimovic, V. Ciubotaru – Balaure, Ivanov, Kujabi – Neguț, Buș
Rezerve: Muțiu, I. A. Pop, F. Bejan, Oroain, Biceanu, Mihart, Gândilă, Chițu, L. Stancu, D. Albu, Branco, Vuc
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Andrei Chivulete. Asistenți: Ovidiu Artene, Alexandru Vișan
Arbitru VAR: Sorin Costreie. Asistent VAR: Alexandru Filip

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Mirel Rădoi a spus că anticipează o confruntare foarte dificilă, în care fotbaliștii săi vor suferi, chiar dacă Hermannstadt nu se află în cea mai bună formă:

Venim după o lună foarte bună, mi-e teamă din punct de vedere emoţional ca băieţii să nu se relaxeze, pe asta o să mizăm la antrenament şi analiza jocului, ca ei să fie concentraţi, fiindcă întâlnim o echipă organizată, care nu-ţi dă spaţii să joci ce vrei tu, domină jocul fără minge, obligă adversarul să joace ce vrea ea, cu o tranziţie pozitivă foarte bună. Va fi un joc dificil şi pe fondul emoţional pe care-l avem, o stare bună după această calificare. Va fi şi un număr mare de spectatori, iar jocul nostru sunt sigur că va avea de suferit, nu vom avea foarte multe ocazii, fiindcă adversarul ocupă foarte bine spaţiile. Cu toate acestea, sper ca jocul să se termine cu victoria noastră. Starea se sănătate a lotului nu este foarte bună, avem dificultăţi şi cu oboseala, avem mulţi jucători cu lovituri puternice, Băluţă şi Teles sunt cu ochiul umflat, suferim la acest capitol, nu numai Bancu, despre care avem însă veşti bune, nu are o accidentare gravă”, a declarat antrenorul Universității Craiova.

Din tabăra adversă, Marius Măldărășanu a transmis următoarele:

Statistica nu merge așa la nesfârșit, așteptăm și noi o victorie, ea poate veni duminică sau data viitoare, au fost mai buni ca noi. Sezonul trecut am făcut o repriză bună, apoi Mitriță a făcut diferența. Craiova e bine valoric, noi trebuie să compensăm prin atitudine, sacrificiu, personalitate, asta face diferența. Craiova este o echipă care își dorește campionatul, știe toată lumea că de ceva vreme cam ăsta este obiectivul principal. Este o echipă de cupele europene, un parcurs bun, un start de sezon foarte bun, a marcat foarte multe goluri, are calitate tehnică și o posesie bună. Va trebui să fim pregătiți de efort, mi-aș dori să reglăm asta, pentru că am cam suferit în meciul cu cu Cluj. Toate momentele în care pierdem mingea ușor, fac ca efortul mare să ducă la o lipsă de prospețime și de luciditate în fața porții. Cu siguranță va trebui să fim cel puțin la fel de reactivi cum a fost în meciul trecut, când am avut multe situații de a marca, sunt sigur că vom avea ocazii, dar va trebui acolo să avem o liniște mai mare în fața porții”, a punctat tehnicianul lui FC Hermannstadt.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*