
Dinamo are planuri mari și lucrează intens la viitorul clubului.
Dinamo trece de la Macron la Puma
După un sezon peste așteptări până în momentul de față, Dinamo se pregătește intens de viitor. Oficialii clubului negociază asocierea cu CS Dinamo și pregătește echipamentele pentru stagiunea următoare.
Prezentarea noilor kit-uri ar urma să aibă loc în luna aprilie, în cadrul unui eveniment special. Până atunci, în presa sportiva din România au apărut primele imagini cu prototipurile pe care le-ar putea purta Politic și Cîrjan din noul sezon.
Marea schimbare va fi reprezentată de noul logo de pe tricouri. Totodată, sponsorul oficial al echipamentelor va fi brandul Puma, cel pe care „câinii” l-au mai avut și în anii ’80, atunci când clubul obținea rezultate uriașe la nivel internațional.

Cine este Gelu Sulugiuc, noul acționarul cooptat de Dinamo
Gelu Sulugiuc a spus cum a ajuns la Dinamo. A purtat discuții cu Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, după ce a văzut cum se descurcă în proiectul derulat de aceștia la formația alb-roșie.
„Am intrat în acest proiect după discuţiile cu Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu. Am văzut progresul rapid pe care l-au făcut, am văzut că au atras şi alţi investitori şi i-am contactat. Discuţiile s-au purtat în ultimele două luni şi, în final, am devenit acţionar la Red&White.
Sunt investitor pe termen lung, aş vrea ca Dinamo să nu mai aibă probleme financiare, vreau să aibă succes, vreau să devenim un Ajax din Europa de Est, care să crească jucători pentru Dinamo şi pentru echipa naţională şi care să se lupte an de an la titlu. Acum poate nu câştigăm campionatul, dar sunt sigur că îl vom câştiga în anii următori.
Prima mea interacţiune cu Dinamo a fost când aveam opt ani şi am ascultat la radio meciul dintre Liverpool şi Dinamo, iar apoi am văzut la televizor Dinamo – Liverpool de la Bucureşti. Şi acum îmi amintesc golul lui Orac din lovitură liberă. Aşa am devenit suporter al echipei Dinamo”, a explicat Gelu Sulugiuc, citat de Ziarul Financiar.
Leave a Reply