Nici lui Gigi Becali nu-i vine să creadă: „Nu a mai existat așa ceva”

Nici lui Gigi Becali nu i-a venit să creadă când a văzut câte bilete a vândut FCSB pentru meciul cu Lyon, din optimile UEFA Europa League, programat pe data de 6 martie 2025.

Campioana României are parte de un parcurs excelent în actualul sezon și a reușit, de mai multe ori, să umple Arena Națională din București la meciurile pe care le-a disputat.

Gigi Becali, uluit de câte bilete poate vinde FCSB

FCSB are parte de un sezon extraordinar. Pe prima poziție în Superliga României, după 28 de etape disputate, echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii merge foarte bine și în UEFA Europa League, unde a reușit să se califice în optimi, după ce a eliminat-o pe PAOK Salonic, cu scorul general de 4-1.

Rețeta financiară este una nemaivăzută de campioana României, care vinde bilete pe bandă rulantă pentru manșa tur cu Lyon, din optimi, care se va disputa pe data de 6 martie 2025, începând cu ora 19:45.

„Vom încasa aproape un milion și jumătate de euro. Nici nu a mai existat așa ceva! Am mai luat vreodată un milion din bilete? Cu Manchester United am luat aproape 1,3 milioane”, a declarat Gigi Becali, conform sport.ro.

40 de lei costă cel mai ieftin bilet pe Arena Națională la meciul FCSB – Olympique Lyon. La zona VIP, costul unui bilet ajunge și la 600 de lei. Returul dintre FCSB și Lyon este programat la o săptămână distanță, pe data de 13 martie 2025, începând cu 22:00, pe stadionul echipei de Ligue 1, care are o capacitate de aproximativ 60.000 de locuri.

În cazul în care o va depăși pe Lyon, campioana României se va califica în optimile de finală, unde va da piept cu câștigătoarea din dubla Real Sociedad – Manchester United.

FCSB bate record după record

Biletele pentru meciul dintre FCSB și Lyon, de pe Arena Națională, ar fi trebuit să fie puse în vânzare începând de marți, ora 13.00, dar a existat o întârziere de cel puțin o oră. Mai apoi, au fost probleme cu platforma online, care nu a funcționat, spre nemulțumirea suporterilor. Ulterior, campioana României a dezvăluit că site-ul a fost supus unui atac cibernetic de tip DDoS.

„Cred că e sold-out la ora asta (n.r – marți, ora 22:00). La un moment dat, erau peste 10.000 de utilizatori care accesau site-ul și au fost descoperite peste 200 de atacuri cibernetice. Sunt boți care reușesc să intre și să lanseze 5 cereri pe secundă ca să blocheze. N-au cum să fure ceva, doar se joacă. Sunt unii care își folosesc inteligența ca să blocheze site-ul.

În două ore și 45 de minute, cu tot cu atacurile cibernetice, sărisem de 30.000 de bilete vândute. După, 35.000. După ajunsesem la vreo 40.000. La ora asta suntem săriți bine de 40.000.

Vor fi foarte multe bilete acum pentru că vor fi foarte puțini suporteri de la Lyon și atunci nu va mai fi nevoie de zone tampon cum au fost la meciul cu PAOK. La ce suporteri are PAOK, chiar a fost nevoie de zone tampon. Se putea întâmpla orice. Cu ăia nu te joci. Au venit 5.200 de fani ai lui PAOK, iar oamenii ăia chiar sunt ultrași adevărați”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*