
Dan Petrescu a fost taxat după ieșirea necontrolată din meciul pierdut de echipa sa, CFR Cluj, pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 2-3, în etapa a 4-a din Superligă.
Aurel Țicleanu, fosta legendă a Olteniei, susține că, tehnicianul ardelenilor nu avea voie să reacționeze în acest mod la adresa centralului Rareș Vidican în finalul partidei din Gruia, când l-a înjurat pe acesta din urmă și a fost eliminat.
Aurel Țicleanu l-a pus la zid pe Dan Petrescu după CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-3
Dan Petrescu și-a ieșit din minți după eșecul suferit de CFR Cluj, acasă cu Universitatea Craiova, scor 2-3, în runda a patra din Superligă. Aurel Țicleanu este de părere că antrenorul clujenilor nu trebuia să reacționeze în asemenea hal la adresa centralului Rareș Vidican în finalul partidei din Gruia, când l-a înjurat pe arbitru și a fost eliminat.
„Cu atât mai mult cu cât sunt convins că, de-a lungul carierei sale, le-a cerut jucătorilor săi să îşi păstreze cumpătul. Le spuneam şi cursanţilor pe la şcoala de antrenori. Degeaba ai o maşină puternica dacă nu ai şi frâne pentru ea. Poţi să atragi atenţia şi ajunge.
Tu nu ai controlul, nu vezi nicio reluare, eşti departe de fază. Până la urmă se dovedeşte că mâna era lipită de corp, sub nicio formă nu a fost vorba de penalty acolo. E păcat cu atât mai mult cu cât avem nevoie de modele.
E un antrenor de marcă pentru fotbalul românesc. El a făcut carieră la Chelsea, de ce să nu intre în cărţi şi pentru un club mare? Dar ăsta nu e comportament de club mare” , a declarat Aurel Ţicleanu, la PrimaSport.
Faza care a declanșat iureșul „Bursucului”
Condusă de „U” Craiova cu 3-0, CFR Cluj a revenit pe tabela de marcaj prin dubla lui Matei Ilie și a forțat egalarea pe finalul întâlnirii. În minutul 88, gazdele au solicitat penalty la un posibil henț la Bancu, însă centralul Rareş Vidican a lăsat jocul să continue, decizia fiind virulent contestată de către Dan Petrescu.
Ieşirea necontrolată a antrenorului nu a fost trecută cu vederea de către arbitru, care l-a eliminat imediat de pe teren.
După finalul întâlnirii, în drum spre vestiare, Dan Petrescu s-a dus glonț la central și i-a adresat o ploaie de injurii, fiind cu greu potolit de către team-managerul Cristian Panin.
Leave a Reply