Dennis Politic a explicat cum e viața de tată: „Am schimbat destul de multe scutece”

Dennis Politic (25 de ani) și Diana Eliza, partenera cu care formează un cuplu de aproximativ 6 ani de zile, sunt părinții unui copil, iar într-un interviu pe care l-a acordat recent, fotbalistul a explicat cum e viața de tată pentru el.

Politic și-a luat rolul cât se poate de în serios și a mărturisit că a „schimbat destul de multe scutece” pe parcursul ultimelor luni.

Cum e tăticul Dennis Politic? Fotbalistul FCSB a dat detalii din sânul familiei

Dennis Politic, care a debutat cu gol la FCSB după transferul din această vară, se iubește de aproximativ 6 ani de zile cu Diana Eliza.

Iar în primăvara lui 2024, pe vremea când încă impresiona în tricoul rivalei Dinamo București, Politic a aflat că va deveni tată.

Iubirea face o familie, şi a noastră este pe cale să crească! Incredibil de fericiţi să anunţăm că aşteptăm primul nostru copil”, scria Diana, în urmă cu mai bine de un an, pe rețelele de socializare.

Între timp, copilul lor a venit pe lume și crește cu pași repezi, detaliu ce a pus o presiune suplimentară pe umerii lui Dennis Politic. A devenit tată cu acte în regulă, iar asta înseamnă că are și anumite responsabilități pe care trebuie să le respecte cu strictețe.

Dacă avem zi liberă, ies undeva cu fetele mele să ne bucurăm în natură. Asta mă liniștește cel mai mult. Cum învață toată lumea (n.r.- Cum s-a acomodat cu rolul de tată) prin greșeli. Suntem la primul copil și cred că este normal să faci anumite greșeli, dar atât timp cât iubești și ești implicat, nu ai cum să nu fii tată bun sau mamă bună. Am schimbat destul de multe scutece, au fost nopți în care nu știam cum să o facem să tacă, ea plângând din cauza colicilor. Te consulți foarte mult și cu părinții, bunicii copilului, și încerci să faci să fie bine pentru copil”, a mărturisit Dennis Politic, pentru compania eAD, care deține drepturile TV pentru meciurile din Superliga României.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

Și-a cunoscut iubita pe rețelele de socializare

Cât despre episodul în care a cunoscut-o pe Diana Eliza, Dennis Politic a spus că totul a început de la o conversație pornită pe rețelele de socializare.

Noi ne-am cunoscut pe Instagram, prin prieteni comuni. Cum eu sunt de părere că bărbatul trebuie să facă primul pas, eu am băgat-o în seamă. Atunci jucam în Anglia și am zburat după câteva meciuri să o tot văd. Apoi a venit și ea în Anglia, mi-a întâlnit părinții, și așa a început o relație frumoasă. Suntem de 6 ani împreună, avem o fetiță. Îmi oferă foarte multă stabilitate. Mă simt foarte liniștit, am toată încrederea în ea, iar ea în mine. Abia aștept să ajung acasă după meciuri, după antrenamente, să fiu acasă alături de fetele mele”, a mai declarat Dennis Politic.

Doar patru meciuri a jucat pentru FCSB de la transferul din iunie, izbutind să înscrie un gol. Dennis Politic a dispărut de la FCSB la ultimele partide oficiale, însă Meme Stoica a lămurit misterul din spatele absenței.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Politic este de 1.500.000 de euro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*