
Tensiunile mocnesc în vestiarul FCSB-ului, iar Gigi Becali a aruncat din nou în aer atmosfera de la echipă, cu doar câteva zile înaintea derby-ului cu Petrolul Ploiești. Patronul roș-albaștrilor a apărut în direct la emisiunea Fanatik SuperLiga și a făcut praf activitatea portarului Ștefan Târnovanu, pe care îl acuză că se concentrează mai mult pe TikTok decât pe performanță în teren.
„TikTok-ul să-ți dea pâine ție și familiei tale!”, a spus nervos Becali, făcând aluzie directă la stilul de viață și preocupările tânărului portar. „Ia să îți arăt ție, stai pe TikTok. Îi dau un TikTok lui în timpul meciului cu Petrolul. Mă duc eu acolo ‘Ia, mă, TikTok, stai pe TikTok până îți vine nebunia la TikTok!’”
Într-o decizie fără precedent, latifundiarul din Pipera a anunțat că Târnovanu nu va mai fi titular în meciul cu Petrolul, locul său fiind luat de Lukas Zima, portarul ce a trecut și pe la formația ploieșteană. „În poartă Zima! Trebuie să-i mai arăți pisica lui ăsta”, a punctat patronul într-un moment de sinceritate brutală.
Schimbări limitate în formula de start
Deși meciul de marți seară din Andorra a fost unul dificil pentru FCSB, Becali a declarat că nu va opera modificări masive în primul 11, contrar așteptărilor. Asta pentru că, spune el, „jucătorii nici măcar nu s-au întrebuințat prea tare”.
Astfel, jucători ca Darius Olaru, David Miculescu, Dennis Politic, Siyabonga Ngezana și Mihai Popescu vor continua să fie titulari. În fața apărării vor evolua Adrian Șut și Mihai Lixandru, în timp ce în atac se va miza pe tânărul Alexandru Stoian.
Pe flancuri, Ionuț Cercel va apărea în dreapta, iar David Kiki în stânga, în timp ce Radunovic, autorul golului decisiv din Andorra, va fi menajat.
Echipa anunțată de Becali pentru duelul cu Petrolul (4-2-3-1):
Zima – Cercel, Ngezana, M. Popescu, Kiki – Șut, Lixandru – Miculescu, Olaru, Politic – Stoian
Pe fondul unui calendar infernal și a presiunii uriașe puse de calificarea în turul următor din preliminariile UEFA Champions League, Becali încearcă să controleze totul — de la selecția echipei până la rețelele sociale ale jucătorilor. Dar cu un patron imprevizibil și cu o echipă care alternează momentele de inspirație cu crizele de formă, rămâne de văzut dacă scandalul TikTok va avea efect mobilizator… sau distructiv.
Leave a Reply