
FCSB încearcă la startul ediției 2025/2026 să își întărească soluțiile pentru Regula U21 în Superliga, astfel încât să fie pe deplin acoperită numeric și valoric în perspectiva unui sezon pe care și-l dorește triumfător pe toate planurile. Obiectivele sunt clare pentru clubul lui Gigi Becali iar asta înseamnă al treilea titlu consecutiv în campionat, visul grupei Champions League sau măcar Europa League, plus câștigarea Cupei României, pe un plan secundar.
În acest moment, după plecarea lui Musi la Dinamo, campionii pot apela pentru Regula U21 la stoperii Andrei Dăncuș și Matei Manolache, dar unul are 16, iar altul 18 ani, lipsiți de experiență la asemenea nivel și cu astfel de mize. Mai sunt Mihai Toma și Alex Stoian, ambii ofensivi, dar nu prea au loc în condițiile inflației de fotbaliști de atac experimentați și valoroși din vestiar! Plus Laurențiu Vlăsceanu, teoretic fundaș stânga, dar practic extremă stânga, întors după un sezon de împrumut la Unirea Slobozia.
Singura soluție viabilă pare acum fundașul dreapta Ionuț Cercel, titularizat în Supercupă. Așa că se discută la FCSB despre aducerea încă unui fotbalist eligibil U21, care să liniștească apele în acest context. ProSport îți prezintă în exclusivitate toate detaliile, culisele pistei Andrei Dorobanțu la FCSB precum și strategia din spatele declarațiilor!
FCSB și Regula U21: de la „nu mai transferăm”, la „încercăm să aducem”
În cantonamentul din Olanda, FCSB l-a încercat pe Toma, extremă stânga cu calități de decar, pe postul de… fundaș dreapta! Iar pe Vlăsceanu, întors de la Slobozia după cum spuneam, ca soluție de fundaș stânga, alternativă la Radunovic. Concluziile au fost îngrijorătoare. Mihai Stoica declara la Prima Sport:
Am vrut să vedem dacă avem soluții U21 în defensivă, adică dacă îl putem dubla pe Cercel cu Toma în partea dreaptă. Și am aflat că nu putem. Dar și dacă putem să-l utilizăm pe Vlăsceanu pe partea stângă, ca back-up pentru Radunovic, dar eligibil U21. Și am realizat că nici acolo nu prea putem”
Concret, sursele noastre detaliază: Toma chiar „nu se descurcă în fișa postului de fundaș dreapta”, previzibil până la urmă, în vreme ce Vlăsceanu ar avea „probleme de poziționare în linia de fundași, de respectare a sarcinilor pur defensive și de calibrare în rolul de fundaș stânga pe tranziții, deși e un fotbalist bun, de perspectivă, dar nu pe asemenea rol”.
Inițial, la final de iunie, Mihai Stoica recunoștea problemele cu regula U21 la FCSB dar declara că nu se ia în calcul transferul unui alt jucător U21. Deși, spunea el, ceea astăzi confirmă sursele noastre mai sus detaliind: „o să avem ceva probleme cu regula față de anul trecut, când aveam o poziție triplată, acum suntem întinși: avem un fundaș dreapta, un fundaș stânga wannabe și niște atacanți laterali care pot juca număr 10”.

Strategia campioanei: dublarea fundașului dreapta U21
Acum, după Supercupa câștigată cu 2-1 în fața celor de la CFR Cluj, tot la Prima Sport, Mihai Stoica a vorbit în premieră despre încercarea de a aduce, totuși, încă un jucător pentru Regula U21, în contextul opțiunilor deja existente în vestiar, prezentat mai sus:
Eu aș vrea să fie sănătos Cercel și aș vrea să încercăm să mai aducem un jucător pentru Regula U21. Am în minte, să vedem dacă putem”
Din informațiile ProSport, strategia campioanei ar viza dublarea soluției U21 pe postul de fundaș dreapta, acolo unde activează Ionuț Cercel, urmând ca Vali Crețu să fie păstrat ca primă variantă pentru meciurile din cupele europene:
Cu Cercel și încă un fundaș dreapta U21, lucrurile ar fi simple, ai sta teoretic fără grija unei accidentări sau suspendări care să îți afecteze planurile pentru meciurile din Superliga. E cea mai logică variantă, ar fi mult mai util chiar decât un fundaș stânga U21, dublură la Radunovic”
Culisele unei afaceri Dorobanțu – Vlăsceanu cu Unirea Slobozia: „Dacă nu, clauza”
Mihai Stoica vorbea de o poziție triplată pe regula U21 sezonul trecut, acum ar viza o poziție măcar dublată, cea de fundaș dreapta. Despre pistele David Maftei (jucătorul Farului, împrumutat la Oțelul campionatul precedent) și Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia) a scris gsp.ro, iar ProSport a descoperit care sunt culisele concrete ale posibilului transfer pentru jucătorul ialomițenilor, Andrei Dorobanțu (foto jos), la FCSB!

Dezvăluie sursele noastre:
Era firesc, pe de o parte, ca Vlăsceanu să nu se descurce impresionant ca fundaș stânga în cantonamentul cu FCSB. La Slobozia a jucat, cu Mihalcea antrenor, pe post de extremă stânga în 4-2-3-1, atacant stânga uneori, sau în 4-4-2 ca mijlocaș stânga. Oricum, de fiecare dată cu Toma sau Șerbănică fundași stânga în spatele lui. Tot așa a jucat și sezonul 2023/2024 la Slobozia, în Liga 2! De-aia și spune Mihai Stoica despre el că e un fundaș stânga wannabe. Unirea Slobozia are nevoie de Vlăsceanu, băiatul avea clauză în contractul de împrumut, dar Unirea nu și-a permis să achite sute de mii de euro ca să îi rămână definitiv, așa că a trebuit să îl lase să se întoarcă la FCSB”

Așadar, cea mai probabilă variantă care se deschide acum ar fi un schimb Dorobanțu – Vlăsceanu (foto sus) cu FCSB, unul cu caracter definitiv sau chiar sub formă de împrumut! Confirmă oameni din clubul ialomițean:
Andrei Prepeliță are nevoie de mijlocaș stânga sau extremă stânga, ne-am dori enorm să îl avem iarăși pe Vlăsceanu la Slobozia, iar pe postul de fundaș dreapta există deja acoperire. A venit Radu Negru, fost la FCU Craiova, mai este Ibrian, deci Dorobanțu ar putea pleca fără ne destabilizeze. Suntem deschiși la discuții, toată lumea poate avea de câștigat!”
La 20 de ani, Andrei Dorobanțu e format și lansat de Unirea Slobozia, e cotat pe transfermarkt.com la 300.000 de euro și ar avea o clauză de reziliere de câteva sute de mii de euro. Rămâne de văzut, dacă FCSB se fixează la pista Andrei Dorobanțu, în ce măsură culisele schimbului cu Vlăsceanu ar putea prinde contur sau chiar achitarea acestei clauze pentru fundașul dreapta care a jucat 21 de meciuri sezonul trecut la Unirea Slobozia și a devenit inclusiv internațional U20 pentru România.
Leave a Reply