Bosniacul Elvir Koljic (29 de ani) a părăsit Universitatea Craiova, semnând pentru Rapid şi acum Mirel Rădoi mai are numai doi atacanţi în lot, pe nou-venitul Alisson Safira şi pe compatriotul lui Koljic, Jovo Lukic.
Se pare că Elvir Koljic a dorit să părăsescă gruparea din Bănie, cu care se afla în ultimele luni de contract, deoarece nu era folosit meci de meci.
Mirel Rădoi, mesaj pentru Koljic după transferul la Rapid
De altfel, Mirel Rădoi nu l-a utilizat pe „Dragon” în partidele cu Poli Iaşi şi U Cluj, dar i-a urat acestuia să evolueze constant la formaţia giuleşteană.
„Vreau să-i urez baftă lui Elvir, mai puţin în meciurile contra noastră. Sper că şi-a găsit liniştea şi va reuşi să joace partidă de partidă” a spus Mirel Rădoi, într-o declaraţie pentru paginile de socializare ale Universităţii Craiova.
De altfel, antrenorul anunţase public, la finalul partidei cu U Cluj, că jucătorii care nu se simt bine la Craiova sunt liberi să părăsească echipa. „Cine nu se simte motivat, cine nu e fericit aici, poate pleca” a precizat Mirel Rădoi.
Mirel Rădoi: „Suntem pozitivi emoţional, dar o să suferim din punct de vedere fizic”
Sâmbătă, de la ora 16.00, Universitatea Craiova joacă la Clinceni cu Unirea Slobozia, în etapa a 26-a a campionatului. Mirel Rădoi a analizat adversarul, spunând că este unul incomod, mai ales în condiţiile în care echipa din Bănie se află la al treilea joc într-o săptămână şi suferă din punct de vedere fizic. Croatul Juraj Badelj este în continuare accidentat, iar spanioul Iago Lopez este incert.
„Nu va fi deloc uşor pentru noi să jucăm al treilea meci într-o săptămână, dar cred că din punct de vedere mental suntem pregătiţi. Din punct de vedere medical, suferim cu lipsa lui Badelj, ar mai fi ceva probleme, vedem evaluarea departamentului medical, aşteptăm să vedem dacă mai lipseşte cineva. Iago Lopez a avut o enterocolită, nu se simte bine, nu ştim dacă vom conta pe el.
După 2 victorii în 4 zile, din punct de vedere emoţional suntem în ascendenţă, pozitivi, dar a treia partidă la rând într-o săptămână este cea mai grea, de obicei. Din punct de vedere mental şi fizic este o cădere de obicei la al treilea meci. Băieţii s-au recuperat, avem tot ce trebuie.
Din punct de vedere fizic, chiar dacă o să suferim, nu cred că vor fi probleme. Adversarul care un antrenor bun, un fost coleg, când eu eram selecţioner la tineret, el era secundul lui Cosmin Contra la naţionala mare. Mihalcea analizează în detaliu adversarul, cu o organizare foarte bună defensivă, echipa lui ştie exact cum joacă adversarul, este o echipă compactă, exactă, închide spaţiile. Ai puţine spaţii între linii, între fundaşi şi portar e distanţă scurtă. Va trebui să alternăm momentele când trebuie să jucăm între linii sau cu centrări. Slăbiciuni au, dar le păstrăm pentru noi” a declarat Mirel Rădoi
Leave a Reply