Gigi Becali a tras concluzia. „Asta ne lipsește”

Joi seară, 6 februarie 2025, la scurt timp după ce a văzut partida Petrolul Ploiești – FCSB 0-0, din etapa 25 a Superligii, Gigi Becali a tras o concluzie importantă.

Deși s-a zbătut în ultimele săptămâni să aducă un nou atacant central la echipă, patronul roș-albaștrilor și-a dat seama acum care este cu adevărat postul deficitar.

Gigi Becali și-a dat seama de ce are FCSB nevoie pentru a nu mai face pași greșiți

FCSB a remizat în deplasare cu Petrolul Ploiești, scor 0-0 în etapa 25 din Superliga României, și a ratat astfel oportunitatea de a trece pe primul loc în clasament, peste CFR Cluj, Dinamo și U Cluj.

Cu un succes, roș-albaștrii ar fi adunat 45 de puncte, care le-ar fi permis să ocupe scaunul de lider al Superligii. Însă, în cazul de față, doar cu o remiză înregistrată pe arena „Ilie Oană”, campioana en-titre a României a rămas pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte, tot atâtea câte are și CFR Cluj. În schimb, primele două clasate, U Cluj și Dinamo, au ambele câte 44 de puncte.

FCSB a pierdut puncte pentru al doilea meci consecutiv, după ce și în runda precedentă a înregistrat o remiză, scor 1-1 pe teren propriu cu CFR Cluj.

Totuși, după meciul cu Petrolul de joi seară, Gigi Becali a conștientizat cu adevărat capitolul la care suferă echipa sa. Patronul FCSB a făcut eforturi pentru a transfera un nou atacant, care să îi creeze concurență lui Bîrligea, iar în cele din urmă l-a achiziționat pe Andrei Gheorghiță (22 de ani) de la Poli Iași.

Însă, Gigi Becali spune că postul pe care echipa sa trebuie întărită cu adevărat este cel de mijlocaș ofensiv. Mai precis, miliardarul din Pipera și-ar dori încă un decar, deoarece fără Darius Olaru și Florin Tănase echipa nu mai joacă același fotbal:

Noi, dacă nu joacă Olaru și Tănase, nu avem număr 10, că jucăm 4-2-3-1. Asta ne lipsește. Ne lipsește un număr 10”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.

Darius Olaru s-a accidentat grav la umăr, în cantonamentul de iarnă din Antalya, și va mai lipsi o bună bucată de timp. În schimb, Florin Tănase nu a fost apt selecției la partida cu Petrolul din cauza cartonașului roșu pe care l-a încasat cu CFR Cluj.

Cine a jucat pe postul de număr 10 în fața Petrolului

În disputa de pe arena „Ilie Oană”, FCSB l-a utilizat pe poziția de număr 10 pe Malcom Edjouma. Însă, nici acesta nu și-a putut ajuta coechipierii prea mult, deoarece în minutul 43 a părăsit terenul accidentat.

Astfel, Elias Charalambous l-a aruncat în luptă pe Baba Alhassan, care este mai degrabă închizător. Iar FCSB a ajuns să o înfrunte pe Petrolul, începând din ultimele minute ale primei reprize, cu o linie de mijloc formată din Șut, Alhassan și Chiricheș.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*