
Gigi Becali a băgat adânc mâna în buzunar pentru a-și vedea echipa jucând din nou în Ghencea. Închirierea stadionului l-a costat în total 620.000 de euro.
Nu mai puțin de 13 meciuri a disputat FCSB pe această arenă în 2024, pe fondul indisponibilității Arenei Naționale. Fiecare dintre ele a adus 47.756 de euro în conturile Stelei București.
Practic, dacă adăugăm și încasările de la FRF pentru cele trei partide ale echipei naționale – cu Lituania, Bulgaria și Liechtenstein – , putem spune că „militarii” și-au asigurat astfel bugetul în proporție de 50%. Restul a fost acoperit cu ajutorul sponsorilor și din vânzarea de bilete.
Închirierea stadionului din Ghencea l-a costat 620.000 de euro
Datorită celor 16 meciuri disputate pe stadionul Ghencea de FCSB și echipa națională, CSA Steaua a încasat o sumă importantă. Vorbim despre cel puțin 831.000 de euro.
„Urmare la adresa dumneavoastră trimisă pe contact@csasteaua.ro și înregistrată cu nr.A4.407 din 26.03.2025, prin care solicitați informații în baza legii 544/2001, vă aducem la cunoștință că, pentru evenimentele desfășurate în 2024, pe stadionul Steaua, Federația Română de Fotbal a achitat suma de 1.047.606,50 lei.
Pentru cele 13 partide în care a evoluat pe stadionul Steaua, societatea SC FC FCSB SA a achitat integral suma totală de 3.089.947,06 lei”, este răspunsul oficial semnat de noul comandant al clubului, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu și publicat de fanatik.ro.
Adio concerte pe Arena Națională. Gigi Becali: „Trebuie să anuleze contractele”
În altă ordine de idei, vestea că va trebui să-și caute un nou stadion pe care să dispute meciurile de acasă pe timpul verii nu i-a picat deloc bine lui Gigi Becali. Acesta i-a transmis primarului Nicușor Dan că lucrează deja, în calitate de parlamentar, la un proiect de lege menit să acorde prioritate competițiilor sportive.
Arena Națională ar trebui să găzduiască un festival al grupului Untold Universe, GRILLFEST BBQ 2025, cel mai mare eveniment din Europa destinat grătarelor, dar și concertul susținut de Jennifer Lopez. În privința celui din urmă nu există deocamdată o confirmare oficială a locației, dar se pare că organizatorii au ales cel mai mare stadion al țării.
„O să facem acum Legea Sportului, e în proiect. În Legea Sportului va fi interzis. Legea va intra în aplicare după ce va fi votată. Vor trebui anulate contractele, dacă s-au făcut. Trebuie să le anuleze!
Noi i-am adus la cunoștință lui Nicușor Dan că lucrăm la o lege și să aibă grijă ce face, pentru că noi avem meciuri în cupele europene. Bucureștenii au făcut stadionul ca să vadă meciuri, nu mese de grătar.
Deja se lucrează la această lege, o s-o votăm și gata. Apoi va intra la promulgare la președinte. Asta este România… dacă noi avem stadioane și facem grătare”, a declarat latifundiarul din Pipera, în exclusivitate pentru ProSport.
Leave a Reply