Milionarii din fotbalul românesc i-au adus un ultim omagiu lui Dinu Gheorghe, fostul preşedinte de la Rapid şi Dinamo

Vineri, 31 ianuarie 2025, milionarii din fotbalul românesc i-au adus un ultim omagiu lui Dinu Gheorghe, care a murit în urmă cu doar două zile, la vârsta de 68 de ani.

Dumitru Dragomir (78 de ani), Gigi Nețoiu (65), Mihai Stoica (59) sau Vasile Avram și-au făcut apariția la locul unde este depus trupul neînsuflețit al lui Dinu Gheorghe.

Dumitru Dragomir, Gigi Nețoiu, Meme Stoica, dar și fostul șef al CCA, Vasile Avram, i-au adus un ultim omagiu lui Dinu Gheorghe

Miercuri, 29 ianuarie 2025, Dinu Gheorghe a murit la vârsta de 68 de ani, iar vestea decesului său a produs o undă de șoc în fotbalul românesc.

Fostul președinte de club de la Rapid, Astra Giurgiu și Dinamo nu suferea de probleme grave de sănătate și și-a dat ultima suflare în somn, în noaptea de marți spre miercuri. Cele mai multe surse au sugerat că Dinu Gheorghe ar fi suferit un infarct, în timp ce anumite voci au lăsat de înțeles că fostul conducător din fotbalul românesc ar fi putut fi victima unui atac cerebral. Însă, doar medicii vor stabilii care a fost cu adevărat cauza decesului.

Până atunci, vineri, 31 ianuarie 2025, mililionarii din fotbalul românesc s-au deplasat la capela unde este depus trupul neînsuflețit al lui Dinu Gheorghe pentru a-i aduce acestuia din urmă un ultim omagiu.

Gigi Nețoiu, care chiar îl convinsese de curând pe Dinu Gheorghe să revină în fotbal, la FC Voluntari, a apărut extrem de îndurerat la fața locului.

De asemenea, la fel de afectat a fost și Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal în intervalul 1996 – 2013, care a transmis următoarele:

A fost un prieten bun, un om deosebit, un om priceput la sport. Un om cu un șarm aparte, Dumnezeu să îl odihnească. Dumnezeu nu alege… De performanță îmi arde mie… I se datorează, dar nu numai asta. A avut o viață frumoasă și a fost unul dintre bunii conducători din fotbalul românesc, cel puțin în perioada de 20 și ceva de ani, cât am fost eu la Ligă. Și un om bun la suflet, a ajutat multă lume”, a declarat Dumitru Dragomir.

La locație și-a făcut apariția și Meme Stoica, managerul general al FCSB, care a adus o coroană pentru Dinu Gheorghe. De asemenea, Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, nu a lipsit nici el, după cum se poate vedea în galeria foto a articolului.

Și, nu în ultimul rând, George Copos și Nicolae Cristescu, foști patroni la Rapid, au fost surprinși și ei de reporteri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*