Transferul cu care Adrian Mutu duce echipa la un nivel superior. Fostul atacant al FCSB a semnat oficial

Petrolul continuă să achiziționeze jucători, după sosirea lui Adrian Mutu pe banca tehnică, iar ultimul transfer este fostul atacant al FCSB.

Aflată pe locul 7 în Superliga, după 23 de etape, la egalitate la egalitate de puncte cu Rapid, Petrolul se întărește pentru a se califica în play-off.

Fostul atacant al lui Gigi Becali este jucătorul care-i permite lui Adrian Mutu să ducă echipa la un nivel superior

Adrian Mutu a fost prezentat la Petrolul pe 3 ianuarie, iar în cele două meciuri oficiale din acest an a remizat cu Oțelul, în deplasare, 0-0, și a învins FC Botoșani, acasă, 3-1. Cum obiectivul este calificarea în play-off, tehnicianul cere întăriri, mai ales că programul ploieștenilor până la finalul sezonului regulat este unul destul de dificil.

Iar oficialii grupării s-au pus pe treabă. Kilian Ludewig, care a jucat pentru toate naționalele de juniori ale Germaniei, inclusiv la tineret, este sub comanda lui Adrian Mutu, deocamdată doar la antrenamente. În plus, cu Petrolul a semnat Valentin Gheorghe.

„Putând juca în ambele benzi ale terenului, Vali Gheorghe are 181 de prezențe și 28 de goluri marcate în primul eșalon intern, precum și 24 de apariții (1 gol marcat) în prima ligă din Turcia.

De asemenea, a fost component al reprezentativei olimpice a României, participantă, în 2021, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde a jucat în toate cele trei meciuri disputate de către „tricolori””, au scris cei de la Petrolul pe pagina oficială de Facebook.

Vali Gheorghe nu a marcat niciun gol în acest sezon pentru Poli Iași

Fost jucător la echipe ca Astra Giurgiu, FCSB și U Cluj, Vali Gheorghe a jucat în prima parte a actualului sezon competițional la Poli Iași. În cele 24 de partide, dintre care 21 în Superliga și 3 în Cupa României, el nu a înscris niciodată, oferind o singură pasă de gol.

ProSport a anunțat încă de miercuri, 29 ianuarie, în exclusivitate, că plecarea lui Alexandru Tudorie în China va fi suplinită cu aducerea lui Vali Gheorghe. Acesta s-a născut în Ploiești și a debutat la nivelul primei ligi în sezonul 2016/2017, la Astra, echipă care în acea stagiune competițională a jucat și în Europa League.

În cele 123 de meciuri la Astra a marcat 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive. Evoluțiile bune i-au adus transferul la FCSB, în toamna lui 2021, în schimbul a 250.000 de euro. Pentru formația lui Gigi Becali, a marcat de 6 ori în campionat și o dată în Cupa României.

Fotbalistul de 27 de ani a jucat pentru Naționalele U21 și U23, dar a fost prezent și la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021. La competiția organizată în Asia, a evoluat în toate partidele din faza grupelor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*