Transferurile de 10.000.000 de euro pentru Gigi Becali sunt în stand-by. Giovanni Becali a explicat totul

Giovanni Becali a vorbit despre transferurile de 10 milioane de euro ale celor doi jucători ai lui Gigi Becali, care erau doriți de alte echipe, dar negocierile au intrat în stand-by. Vărul lui Gigi Becali a explicat toate amănuntele privind cele două transferuri pe care patronul celor de la FCSB vrea să le facă în această iarnă.

Fotbaliștii lui Gigi Becali au început să atragă atenția după ce FCSB a câștigat campionatul, după nouă ani, iar în Europa League are un sezon în care impresionează prin jocul prestat și rezultatele obținute în cele șase partide disputate din faza principală a competiției.

Giovanni Becali a explicat totul despre transferurile de 10 milioane de euro ale lui Gigi Becali care sunt în stand-by

Impresarul Giovanni Becali a venit cu explicații în privința transferurilor de 10 milioane de euro ale vărului său, Gigi Becali, pe care dorește să le facă în această iarnă, și anume cele ale lui Darius Olaru și Ștefan Târnovanu. Ioan Becali a confirmat interesul anumitor cluburi din Europa pentru cei doi fotbaliști, dar crede că sunt slabe șanse ca ei să plece în această fereastră de mercato.

„Deocamdată nu se mișcă nimic, clienții mei au contracte bine stabilite. Au fost tatonări pentru Olaru. A fost și pentru Târnovanu ceva, dar nu s-a concretizat, așa că mergem mai departe”, a spus Giovanni Becali, potrivit iamsport.ro.

Accidentarea suferită de Olaru în Turcia i-a compromis șansele de transfer

Agentul FIFA Ioan Becali a vorbit și despre accidentarea pe care Darius Olaru a suferit-o în amicalul jucat de FCSB în cantonamentul din Antalya împotriva lui Hamburg, formație ce evoluează în liga a doua germană și terminat cu victoria echipei antrenate de Elias Charalmbous, scor 2-1. Giovanni susține că erau șanse mari ca Olaru să părăsească echipa „roș-albastră” în actuala fereastră de transferuri, dar totul s-a blocat din cauza accidentării la umăr a mijlocașului în vârstă de 26 de ani, iar în urma căreia jucătorul va sta o lungă perioadă de timp în afara gazonului.

„Dacă nu se accidenta, erau șanse să plece, în ultima clipă, erau importante și meciurile astea cu Qarabag, Manchester United, mai ales cu Manchester, asta este, mergem înainte”, a mai adăugat impresarul.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*