Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Manchester United. A luat decizia: „Poate e ca Lamine Yamal” Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Manchester United. A luat decizia: „Poate e ca Lamine Yamal”

Gigi Becali vrea să dea lovitura în meciul cu Manchester United și a stabilit care este jucătorul din lotul lui Elias Charalambous care nu poate lipsi de pe teren la meciul cu gigantul din Premier League.

Latifundiarul din Pipera are deja planurile făcute pentru partida din UEFA Europa League, care se va disputa pe data de 30 ianuarie 2025, pe Arena Națională din București.

Mihai Toma, comparat cu Lamine Yamal

Pe data de 30 ianuarie 2025, FCSB va da piept cu Manchester United, în ultima etapă din faza ligii a UEFA Europa League. Partida se va disputa pe Arena Națională din București, iar Gigi Becali vrea să dea lovitura în meciul cu gigantul din Premier League. Cu Darius Olaru accidentat, latifundiarul din Pipera a stabilit cine îi va lua locul. Patronul celor de la FCSB își dorește ca tânărul Mihai Toma să îi ia locul căpitanului care s-a accidentat în cantonamentul din Antalya, în partida amicală cu Hamburg SV.

Totodată, omul de afaceri a declarat că vrea să vadă ce poate cu adevărat tânărul fotbalist, pe care l-a comparat cu Lamine Yamal, vedeta celor de la FC Barcelona.

„Chiar mă gandesc, il vreau pe Toma, nu știu cum o să fac, vreau cu Toma să jucăm la Manchester cu el, titular. Aici e vorba de bani, nu mai conteaza ce zic Pintilii și Charalambous, vreau să vedem ce poate el. Poate e și el ca Lamine Yamal, nu?

Mă interesează rezultatul cu Manchester, dar eu consider că Toma poate să îl înlocuiască pe Olaru, eu în nebunia mea cred asta”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.

Cât va lipsi Darius Olaru

Darius Olaru s-a accidentat în cantonamentul din Antalya al celor de la FCSB, în partida amicală pe care campioana României a câștigat-o în fața nemților de la Hamburg SV. În minutul 60 al partidei, mijlocașul a avut un contact dur cu un adversar, în urma căruia s-a prăbușit pe gazon și a urlat de durere.

Darius Olaru a suferit o accidentare la umărul stâng și va lipsi între patru și șase săptămâni de pe gazon.

În aceste condiții, Elias Charalambous și Mihai Pintilii sunt nevoiți să caute soluții pentru a-l înlocui pe Darius Olaru, cel care este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Superliga României.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*