Gigi Becali a decis unde transferă primul fotbalist de la FCSB. Acord pentru Superliga

Gigi Becali întărește rivalele din Superliga, după ce a hotărât unde va ajunge unul dintre jucătorii campioanei. Jordan Gele va juca pentru UTA, sub comanda lui Adrian Mihalcea, fostul său antrenor de la Unirea Slobozia.

După ce a oficializat două transferuri, ale lui Daniel Graovac și Denis Alibec, Gigi Becali a început și curățenia. Latifundiarul din Pipera l-a dat afară pe Gele, atacantul adus în iarnă de la Unirea Slobozia.

Gigi Becali l-a dat afară pe Jordan Gele. Fotbalistul va fi împrumutat la UTA

Jordan Gele a sosit la FCSB ca o soluție de criză în iarna acestui an. Prestațiile sale nu l-au mulțumit pe patronul echipei, care a spus că nu este de nivelul formației „roș-albastre”. Acum, Becali s-a lepădat de Gele, deși era hotărât să îi mai ofere o șansă acum câteva săptămâni.

UTA a avut o schimbare importantă pe banca tehnică, acolo unde Mircea Rednic a părăsit echipa, fiind înlocuit cu salvatorul Unirii Slobozia, Adrian Mihalcea. Cel din urmă l-ar dori pe Gele, fostul lui elev, sub formă de împrumut.

FCSB a plătit aproape 300.000 de euro pentru transferul atacantului francez de 32 de ani. Fotbalistul a intrat sporadic pentru bucureșteni, dar nu a lăsat o impresie rea printre fanii echipei, care l-au văzut doar ca pe o soluție de avarie. Pe lângă el, Gigi Becali a anunțat că vor mai pleca Alexandru Băluță și Malcom Edjouma.

Cifrele carierei lui Jordan Gele

Fotbalistul de 1,92 metri a marcat un singur gol pentru FCSB, într-un derby cu Dinamo, și a oferit o singură pasă decisivă. În tricoul campioanei, Gele a strâns doar 12 partide. Pentru ialomițeni, atacantul a înscris de 5 ori și a oferit 4 pase decisive de-a lungul acestui sezon.

Conform Transfermarkt, acesta este evaluat la 250.000 de euro. De-a lungul carierei a trecut pe la cluburi precum Boulogne B, AFC Compagne, Ste. Genevieve, FC Mulhouse, Nantes B, FC Winterthur, Rapperswil-Jona, CSC Șelimbăr și FC Wil 1900.

La nivel de juniori, Gele a trecut și pe la academia celor de la Paris-Saint Germain, actuala campioană a Europei. În total, fotbalistul are la nivel de profesioniști 191 de partide, în care a înscris 54 de goluri și a oferit 30 de pase decisive.

Fotbalistul nu a evoluat niciodată pentru naționalele de juniori ale țării sale natale. Acesta a impresionat prin talie la FCSB, fiind unul dintre cei mai înalți jucători ai campioanei. Singurul trofeu câștigat de Gele a fost chiar titlul cu formația bucureșteană, din acest sezon.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*