
Denis Alibec a semnat cu FCSB, după un sezon în care a evoluat la Farul Constanța, iar adevăratul motiv pentru care internaționalul nu a mai continuat cu echipa lui Hagi a fost dezvăluit de Gică Popescu, președintele clubului.
Alibec era unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la Farul, aproximativ 10.000 de euro, iar potrivit lui Popescu, clubul a făcut mari eforturi pentru a-l plăti.
Astfel că oferta primită dinspre FCSB, de 25.000 de euro pe lună, dar și bonusuri de performanță, a fost acceptată, iar Alibec a ajuns la FCSB ca jucător liber de contract.
Denis Alibec (34 de ani) are o cotă de piață de 700.000 de euro, iar în sezonul 2024-2025 la Farul Constanța a jucat 33 de meciuri, cu 10 goluri și 11 pase decisive. Meciul în care a primit cea mai mare notă din sezon (9) a fost cel cu Sepsi, din play-out-ul Superligii, scor 4-1, în care a reușit „dubla”.
Gică Popescu a dezvăluit adevăratul motiv al plecării lui Alibec de la Farul: „Nu s-a mai putut”
Gică Popescu, președintele clubului Farul, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Denis Alibec nu a mai continuat la Farul, unde a mai evoluat în trecut (2008-2009 și 2022-2023). De asemenea, timp de două sezoane, Alibec a fost component al echipei U19 a celor de la Farul, 2006-2008, venind de la echipa de tineret a FCSB.
„Nu-l mai puteam plăti. Am făcut un efort financiar mare să îl plătim în acest sezon. Nu s-a mai putut. I-am mulțumit. De fiecare dată când a venit la Farul, a pus suflet.
Știți cum sunt jucătorii. Cariera lor e scurtă și trebuie să câștige cât mai mult. Nu puteam să îi mai satisfacem aceste pretenții financiare, cum am făcut sezonul trecut un efort incredibil”, a declarat Gică Popescu la DigiSport.
La FCSB, Alibec va avea un salariu lunar de 25.000 de euro, al doilea cel mai mare din lot, după Florin Tănase, care are un salariu de 30.000 de euro.
Denis Alibec, la a doua experiență la FCSB
Atacantul naționalei a mai jucat la FCSB în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, perioadă în care a atins cea mai mare cotă de piață din carieră, de 3.000.000 de euro.
Pe lângă salariul de 25.000 de euro lunar, Alibec va primi și un bonus de performanță de 500.000 de euro dacă FCSB ajunge în faza principală a Ligii Campionilor, iar în cazul în care va egala performanța de anul trecut, când a ajuns în optimile de finală ale Europa League, Alibec va încasa un bonus de 300.000 de euro.
Șeful galeriei FCSB, Gheorghe Mustață, i-a transmis un mesaj clar noului atacant al roș-albaștrilor, care este concurentul lui Daniel Bîrligea, cel mai bun marcator al echipei în sezonul trecut, cu 21 de goluri marcate.
„Îi spun doar să joace bine și să câștige campionatul care urmează. Cine joacă fotbal, ăla va fi titular”, a declarat Mustață pentru sportpesurse.
Leave a Reply