Cele 7 semne ale apocalipsei fotbalistice pe care Rapid trebuie să le rezolve dacă vrea să revină în cupele europene după 14 ani de așteptare. Analiza sezonului din Giulești de Gabriel Berceanu

Vara viitoare se vor împlini 14 ani de la Rapid – Heerenveen 1-0 în preliminariile Europa League, meci din august 2012, ultima apariție a giuleștenilor în cupele europene. A trecut parcă o viață de la Rapidul lui Brozovic, Rui Duarte, Grigorie și Herea, cu antrenor Ioan Ovidiu Sabău, care azi performează și scrie istorie la U Cluj. Și, cumva, chiar a fost o viață.

Rapidul a ajuns în Liga 5, a revenit pe umerii și sufletul suporterilor inimitabili, a intrat în era Dan Șucu, au venit investiții importante, a trecut centenarul și…. duelul cu o echipă olandeză care îl avea pe bancă pe Marco van Basten rămâne totuși ultima zvâcnire pe continent.

La final de sezon 2024/2025, o analiză cu cărțile pe față pentru sănătatea Rapidului. Cele 7 semne ale apocalipsei fotbalistice pe care giuleștenii sunt datori să le rezolve dacă vor să onoreze, pe măsura inimilor din peluză, a viziunii noului finanțator și a resurselor de toate tipurile puse la bătaie, atât așteptările generațiilor ce vin cât și blazonul.

Haos total în poartă: decizii neinspirate, gafe uluitoare, cifre dezastruoase

E greu de imaginat o echipă care luptă realmente pentru trofee sau pentru cupele europene fără stabilitate de nivel înalt în poartă. La fel cum e aproape imposibil de înțeles cum a gestionat Rapidul acest post în actualul sezon.

Rapid l-a avut primele 4 etape titular pe Aioani. A apărut elevețianul Siegrist, cu 13 etape la rând în care a evoluat remarcabil: 5 meciuri fără gol încasat, doar două eșecuri pentru giuleșteni cu el între buturi. Siegrist s-a accidentat, Șumudică s-a bazat din nou pe Aioani, doar că la revenire, elvețianul n-a mai primit șanse. Eroare de evaluare? Senzația este că da.

Siegrist a plecat împrumut la Genoa lui Dan Șucu, nemulțumit de statut. A continuat Aioani, alternând meciuri bune și foarte bune cu erori importante, precum împotriva Universității Craiova. În ianuarie a apărut austriacul Stolz, împrumut de la… Genoa. A intrat pe final cu FCSB în play-off, a gafat și s-a terminat 3-3. A mai apărut de trei ori în play-off.

La 25 de ani, Marian Aioani e un portar cu calități certe, dar ale cărui prestații per total par picate în vertijul generalizat al Giuleștiului. Să fii completat defensiv de jucători precum tinerii de mare potențial Borza și Ignat, dar și de stoperi de calitate precum Ciobotariu și Pașcanu, iar la final să ai doar 6 meciuri fără gol primit, cât Lazar de la retrogradata Gloria Buzău și de două ori mai puține decât Anestis de la Botoșani, e un mare semn de întrebare!

Completați tabloul cu declarația lui Aioani, care mărturisea că l-a sunat pe președintele Viorel Moldovan când a pierdut postul de titular în fața lui Siegrist și aveți radiografia unei lipse de echilibru, constanță și repere funcționale pentru un segment al echipei, postul de portar, care tocmai asta trebuie să furnizeze!

Cum să ataci titlu sau cupele europene fără… atacant?! Șase nume, 7 goluri!

Coloana vertebrală a oricărei echipe începe cu portarul și se termină cu atacantul. Dacă defensivele câștigă trofee, ofensivele fac în mod cert diferența în bătălii precum play-off-ul Superligii. Ori FCSB l-a avut pe Bîrligea, CFR Cluj pe Louis Munteanu în vreme ce Universitatea Craiova a clacat spre titlu în mare măsură tocmai pentru că n-a avut vârf. La Rapid, jale mare!

Când ai 6 fotbaliști pe durata întregului sezon de Superliga cu atacant central în fișa postului iar ei au împreună doar 7 goluri marcate, pare banc dar în fapt e o realitate șocantă! Atacanții tăi centrali au marcat 7 din cele 45 de goluri ale echipei!

Rrahmani a înscris o dată, apoi a fost vândut la Sparta Praga. Burmaz, un singur gol marcat în 23 de meciuri! Jambor (foto sus), fotbalist pe care s-a plătit 1 milion de euro, fără gol în 10 meciuri, trimis împrumut. Ankeye, adus împrumut, 8 meciuri și… zero goluri! Regretatul Boupendza a marcat de trei ori, dar a plecat după nouă partide. A apărut Koljic, două goluri în zece apariții. Uluitor!

Din exterior nu poți gravita decât spre un exces de încredere la nivelul inspirației în scouting când îl vinzi pe Rrahmani și crezi că un astfel de atacant se poate înlocui lesne. Ok, Jambor a fost în acest sezon o carte pierdută, dar ce să mai spui de Ankeye? Ori de ineficiența lui Burmaz, pe care ai dat 400.000 euro anul trecut? E clar că e vorba și de un blocaj mental în cazul multora. Dar și de efectele haosului generalizat care influențează randamentul.

Cinci căpitani, niciun lider pe teren în absența lui Săpunaru

Primele 6 etape din campionat, pe mandatul Neil Lennon, banderola a fost purtată de Braun. Un fotbalist străin, de doi ani în Giulești, o alegere care poate fi justificată doar pe considerentul că nu aveai alți jucători cu mai multă „vechime” între titulari. Oricum, subțire opțiune!

A venit Marius Șumudică, iar când Săpunaru a fost pe teren, firește, el a fost căpitan. Liderul veritabil. Doar că Săpunaru a jucat doar 8 etape din 39!. Banderola a ajuns pe parcurs la Petrila, a revenit la Săpunaru, apoi la… Onea! Și două etape iarăși la Braun, când a lipsit Onea, asta deși Petrila era pe teren!

Ultimele patru etape de sezon regular plus prima din play-off, căpitanul Rapidului a fost… Kait! Deși în primul 11 au fost uneori Petrila, alteori Braun. Se apropia finalul decisiv de sezon, iar în Giulești încă se căuta liderul din teren! Etapele 2, 6, 7 și 8 din play-off, căpitanul e… Braun! Iar în etapele 3, 4 și 5, iarăși Onea!

Bilanțul? Cinci fotbaliști au purtat banderola de căpitan în campionat, într-o alternare haotică și total emblematică pentru întreaga perspectivă. Concluzia? Niciun în lider veritabil în teren. Cristi Săpunaru pe bancă și în vestiar, dar nu în teren. Un minus uriaș.

Când FCSB vine cu Radunovic, Șut, Olaru sau Florin Tănase, când U Cluj se consolidează prin Chipciu și Nistor, iar Craiova îl are pe Mitriță, Giuleștiul pare o multinațională în care tirania organigramei scapă tocmai esențialul: liderul cu strigăt, inimă și faptă din iarbă.

O gară fără stabilitate: mai mulți jucători decât FCSB pe teren!

FCSB a utilizat în Superliga acestui sezon, până la câștigarea campionatului din punct de vedere matematic, un număr de 34 de jucători. Pentru aducerea cărora Gigi Becali a plătit 12.090.000 de euro.

Rapid, care nu a avut nevoie de două „garnituri” precum FCSB, angrenată în parcursul lung și impresionant din Europa League, a utilizat… 39 de jucători! Mai mulți decât FCSB! Pe care a plătit 10.200.000 de euro, aproape cât Gigi Becali.

Lipsa de stabilitate în vestiar și la antrenamente, pe fondul tranziției Lennon – Șumudică, a modificării sistemelor de joc, dar și prin filtrul transferurilor ratate sau care nu compun o strategie coerentă și productivă momentan, este evidentă la Rapid.

Mai mult de o treime din cei 10.200.000 de euro cheltuiți pot fi considerați o pierdere în raport cu ce-au oferit sezonul acesta jucătorii în care s-a investit. De ce? Au costat împreună 3,3 milioane de euro doar Jambor, Burmaz, R. Pop, Vulturar, Grameni, El Sawy. Primii doi, sub așteptări. Următorii trei, rezerve. Ultimul, împrumutat.

Cel puțin 7 sisteme de joc pentru… 7 semne ale apocalipsei fotbalistice

Neil Lennon a utilizat un sistem cu trei apărători în prima linie din fața portarului, a venit Marius Șumudică și ne-a spus că el joacă altceva, tot cu trei fundași centrali, dar total diferit, doar specialiștii înțeleg 🙂 Pe parcurs, cert e că Rapidul a utilizat de la startul partidelor sau în tranziție, pe parcursul acestora, cel puțin 7 sisteme de joc diferite în Superliga! De la 3-5-2, 3-4-2-1 și 3-4-1-2, cu varianta mai conservatoare 5-3-2, înspre 4-3-3, 4-2-3-1 și chiar 4-1-4-1.

Dacă am fi vorbit de un vestiar ajuns la o anumită maturitate împreună, după unu-două sezoane cu același nucleu de fotbaliști, atunci în discuție apărea mobilitatea tactică, posibilitatea alternativelor de abordare funcție de adversar. Dar când tu ai atât de mulți jucători noi și construiești din mers, toate fluctuațiile sunt simple chipuri în fugă ale unei bâjbâieli fără rezultat, după cum arată clasamentul.

Cum strategia de transferuri a fost calibrată, atât sezonul trecut, dar mai ales acesta, la o realitate a băncii tehnice care s-a modificat anulând orice șansă de congruență între viziunea tactică și resursele de vestiar, s-a ajuns aici. Atât de multe sisteme, încât pregnantă a devenit… lipsa sistematizării în felul în care Rapid a abordat și a gestionat pe parcurs multe dintre partidele Superligii.

Fără identitate ca joc, fără nucleul esențial în primul 11

În contextul numărului inexplicabil de mare de jucători utilizați în acest sezon și prin prisma fluctuațiilor de sistem acoperite mai sus, Rapid și-a pierdut identitatea ca joc și i-a lipsit, pe cale de consecință, nucleul esențial din primul 11 care ar fi trebuit să furnizeze greutate în dinamică, echilibru în momentele de risc, fluență pe parcursul campionatului.

Ce fel de echipă a fost Rapid în acest sezon? Nimeni nu poate oferi un răspuns concludent. De la baloane lungi spre două vârfuri, în startul cu Lennon, spre o echipă de posesie la debutul mandatului Șumudică. Apoi, inexplicabil, o trupă cantonată preponderent în defensivă și care încerca să profite de curse impetuoase, pe contre. Spre o formație blazată și fără orizont de construcție, în final de sezon.

Linia de fundași a fost un perpetuu șantier numeric și din punct de vedere al componenței. Formulele pentru linia mediană au alternat toxic, soluții de închizători, accentuare de indisponibilități, au devenit „găuri” recurent. Pe flancuri, exceptându-l pe Petrila și, spre final, pe Dobre, s-au încercat opțiuni contraproductiv, iar ofensiva dincolo de atacantul central a fost o plajă de experimente aproape de la rundă la rundă.

Managementul tehnic, un tren în flăcări cu capete multe și fără soluții

Încheiem cu partea din clubul Rapid, mai cu seamă cea responsabilă de zona tehnică. Ce-am avut? O rotire a cadrelor ce a părut surogat pueril pentru managementul crizei, nume multe, competențe amestecate, lipsă de autoritate, voci alternate în public dar fără vigoare și legitimitate confirmată deseori. Angelescu, Mihail, Moldovan, Sandu, Șucu.

Un patron cu implicare publică, apoi trecut spre zona comunicatelor, cu o reducere a intensității publice după implicarea la Genoa și adâncirea crizei rapidiste. Un președinte cu rol greu de definit. Un director executiv tot pe-acolo. Un director sportiv cu statut complicat. Per total, senzația de „cine e al cui”, mai ales poate „cine e cu cine”, din păcate. Iar asta reverberată amar și spre tribune și peluze. Și spre sau dinspre Marius Șumudică și staff-ul lui.

Imaginea de final e cea a unui tren în flăcări din care ies pe rând capete speriate dar nimeni nu știe cu adevărat unde merge trenul acesta și cu cât la oră sau de ce.

Dacă Dan Șucu are o viziune incompatibilă cu strategia funcțională „hibrid”, dacă vreți, a celor mai buni, adică FCSB, atunci n-ar pierde totuși nimic dacă și-ar pune următoarele întrebări privind spre cealaltă zonă a concurenței. De ce și cum funcționează CFR Cluj în zona managementului tehnic? Cum a reușit U Cluj să furnizeze suport, stabilitate și coordonare pentru revenirea în cupele europene după ani și ani, cu un lot compus din jucători aduși fără bani? De ce Dinamo, în buza retrogradării, prinde play-off-ul în epoca Nicolescu?

Nu e deloc rușinos să te întrebi, chiar dacă nu aplici răspunsurile. Poate nici nu trebuie să faci asta. Dar ar fi interesant să pui în balanță dacă nu cumva specificul fotbalului merită întrebări de acest tip, câtă vreme expertiza ta incontestabilă în altă zonă de business nu produce încă nici rezultate fotbalistice, nici un club așa cum îți dorești.

O singură concluzie, simplă și complicată, după cele 7 semne

În concluzie, dacă acestea sunt cele 7 semne ale apocalipsei fotbalistice din Giulești pentru sezonul 2024/2025, pare simplu și foarte complicat, în același timp, ce are de făcut Rapidul.

E nevoie de un antrenor care să vină la club pentru minimum un sezon, tehnician echilibrat ca personalitate și consecvent ca profil de lucru, cu o disciplină a muncii incontestabilă. Un antrenor cu viziune tactică, prin care să se implementeze un sistem de joc de bază, cu una-două variante de adaptare funcție de adversar și context, fără haos tactic.

Cum lotul de azi oferă multe opțiuni cu potențial, iar altele chiar cu calitate confirmată, primul 11 al Rapidului are imperios nevoie de un nucleu constant. De o coloană vertebrală. În jurul acesteia, o stabilitate de lot.

Echipa are nevoie de un lider cu banderolă, promovat iute din vestiarul existent și încurajat în desăvârșirea lui. Iar Rapid nu poate visa la mai mult fără un portar, iar aici fie Aioani se „regrupează” și capătă baza de încredere pentru calitățile lui, fie se transferă un goalkeeper rutinat, furnizor de constanță. Și, indiscutabil, un atacant!

Cât despre club, dincolo de gazon și vestiar, Dan Șucu ar trebui să știe cel mai bine ce trebuie.