
Antrenorul secund al celor de la Rapid București a anunțat plecarea lui Marius Șumudică din Giulești, chiar după înfrângerea pe care trupa patronată de Dan Șucu a suferit-o în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-4.
Despărțirea dintre cele două părți pare iminentă, susține Cristi Petre. Astfel, după ultima etapă din Superliga, Marius Șumudică ma pleca de pe banca clubului din Giulești.
Plecarea lui Marius Șumudică, anunțată de secundul Rapidului
Rapid București a suferit o înfrângere foarte dureroasă, scor 1-4, pe teren propriu, în fața celor de la CFR Cluj. La finalul meciului, secundul Cristi Petre a confirmat că Marius Șumudică se va despărți de echipa patronată de Dan Șucu.
„A fost o tensiune extrem de mare. Din păcate, Șumi nu se simte foarte bine, după acele scandări de la finalul meciului. Jocul nu a arătat cum trebuie. Suporterii au fost minunați, și-au pierdut puțin răbdarea pe finalul meciului. Au fost multe scandări urâte împotriva lui, le auzim și noi, de pe bancă. Când am venit din Turcia, am speram că venim pentru performanță, că facem ceva. Ne-am bătut, nu am reușit, după meciul cu Dinamo am început să suferim și noi, ca staff. Până atunci am fost optimiști.
În prima repriză ne-am pierdut toate reperele, nimeni nu ținea cont de nimic. E o echipă blocată în acest moment. Dacă ne gândim la meciurile pierdute cu Craiova, cu FCSB, nu se compară cu ce a fost astăzi. Astăzi, e o umilință totală. Nu avem ce spune.
(Putem spune că abia așteptați să plecați?) La cum îl simt pe Șumi, da. Nu văd un viitor în acest moment. Probabil, conducerea va decide, după ultimul meci de la Cluj.
El se simte dărâmat, nu mai poate antrena echipa. (Ce s-a întâmplat când vi s-a făcut rău?) Prima oară după meciul cu FCSB, am crezut că e de la glicemie. Nu a fost de la supărare. Dacă stau să mă gândesc, trebuia să fac infarct când mi s-a prăpădit soția. Eu am avut o viață mai dezordonată din punct de vedere al alimentației, e normal. Am mai avut un infarct în 2009, când eram la Brașov, cu Răzvan Lucescu.
Nu înțeleg atitudinea echipei, măcar pentru Săpunaru puteau juca. Șumi le-a zis să joace de plăcere, să trăiască clipa. Nu să joace pentru noi, noi oricum plecăm la finalul sezonului. Noi am vrut să plecăm după meciul cu Hermannstadt, nu am fost lăsați. Atât s-a putut. Jucați, băieți, asta le-a spus. Sunt blocați, pur și simplu.
Astăzi nu am înțeles prima repriză. Nu am văzut așa greșeli în defensivă de când suntem la această echipă. În a doua repriză ne-am mai mișcat, am avut și câteva ocazii de gol.
(Absența de la festivitatea lui Cristian Săpunaru) Avea tensiune de la 19 cu 10, nu mint, era aparatul în fața mea. Avea tensiunea foarte mare. El, când echipa pierde, suferă foarte mult și pleacă de pe teren. Nu vrea să audă huiduieli. Să dea Dumnezeu ca Săpunaru să fie director sportiv. Să aibă mână liberă, eu știu ce are în cap și ce vrea să facă. Are principii bazate pe ceea ce face un director sportiv în străinătate. Să vedem dacă se poate și la Rapid. Știu că postul de președinte se desființează, dacă va fi director sportiv cu atribuții de președinte, vedem”, a declarat Cristi Petre, la conferința de presă.
Leave a Reply