Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă

Simona Halep, dubla câștigătoare de Grand Slam, se confruntă din nou cu probleme de sănătate care îi afectează cariera. La finalul anului 2024, sportiva a anunțat că nu va putea participa la turneul de la Auckland și nici la Australian Open, din cauza agravării accidentărilor la umăr și genunchi. Stafful său i-a recomandat să ia o pauză pentru a se recupera complet.

Decizia vine după ce Simona Halep a participat recent la un turneu demonstrativ în Abu Dhabi, World Tennis League, unde a arătat o formă bună pe teren. Cu toate acestea, durerile resimțite ulterior au determinat-o să își amâne revenirea oficială în circuitul WTA.

Simona Halep se confruntă din nou cu dureri

Halep a primit wildcard-uri pentru Auckland și Australian Open, ceea ce părea o oportunitate excelentă de a începe anul 2025 cu meciuri importante. Totuși, accidentările au împiedicat-o să participe, semnalând că sportiva încă nu este pregătită să revină pe deplin în competițiile oficiale, notează Tennis up to date.

Jurnaliștii americani de la tennisuptodate.com au remarcat ghinionul cu care Simona Halep se confruntă în încercarea de a reveni în circuit. Ei au menționat și criticile sportivei la adresa unor colegi precum Jannik Sinner și Iga Swiatek, pe care i-a acuzat de tratament preferențial în cazuri de dopaj. Halep a susținut că ar exista standarde duble în abordarea acestor situații.

„Coșmarul revenirii în tenis continuă pentru Simona Halep, care s-a retras de la Auckland, turneu care începe pe 30 decembrie. Competiția nu o va avea la start pe Halep, care s-a retras după ce tocmai revenise pe terenul de tenis recent, la World Tennis League. Ea și-a agravat accidentările la umăr și la genunchi și a luat decizia de a nu evolua încă în 2025. Deja prima lună a sezonului îi este interzisă fostului lider WTA. A evoluat la World Tennis League săptămâna trecută, unde dădea semne că va încerca să joace cât mai mult în 2025. Ea a rămas în atenție pentru opiniile prin care condamna cazurile de dopaj ale lui Sinner și Swiatek și presupusele standarde duble care ar fi existat, în opinia ei”, a scris publicația menționată.

Simona Halep
SURSA FOTO: evz.ro

Anul 2024 s-a dovedit a fi unul complicat pentru Halep

Sportiva a transmis un mesaj pe contul său personal de Instagram, explicând decizia de a se retrage de la cele două turnee:

„Salutare, prieteni! Am vrut să vă urez Sărbători fericite și să fac un mic anunț. După ce am jucat la Abu Dhabi, din păcate, am simțit din nou dureri la genunchi și la umăr.

După ce am discutat cu echipa mea, am ajuns la concluzia că este mai bine să amân startul sezonului. Nu este ceea ce mi-aș fi dorit și vreau să le mulțumesc organizatorilor de la Auckland și Australian Open pentru wildcard-urile pe care mi le-au oferit. Îmi pare rău că nu voi putea participa de această dată.

Mă voi reface și sper ca următorul meu turneu să fie cel de la Cluj, la care abia aștept să joc în fața fanilor români”, a scris Halep pe contul ei personal de Instagram.

Anul 2024 s-a dovedit a fi unul complicat pentru Simona Halep, dar sportiva rămâne optimistă în ceea ce privește viitorul. Își concentrează eforturile pe recuperare, cu speranța că va putea reveni la forma care i-a adus succese în trecut.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*