Marian Iancu, mesaj pentru rivalul Gigi Becali după ce FCSB a câștigat al doilea titlu consecutiv în Superliga

Marian Iancu (59 de ani), fost patron la clubul de fotbal Poli Timișoara, a transmis un mesaj pentru rivalul Gigi Becali (66), după ce FCSB a câștigat al doilea titlu consecutiv din Superliga, cu două etape înainte de finalul play-off-ului.

Roș-albaștrii au aflat că au devenit matematic campioni imediat după partida Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-2. Chiar și așa, elevii lui Elias Charalambous (44) și-au făcut datoria morală de a juca la capacitate maximă cu U Cluj și s-au impus cu scorul de 2-0.

Marian Iancu, recunoscător FCSB-ului: „Patronul Gigi Becali și-a ținut promisiunea”

FCSB a câștigat titlul în Superliga, pentru al doilea sezon la rând, încă de sâmbătă seară, atunci când Universitatea Craiova și CFR Cluj au remizat în etapa 8 a play-off-ului, scor 2-2 în Bănie.

Acest rezultat i-a asigurat pe roș-albaștri de faptul că nu mai pot fi întrecuți în ultimele două runde, astfel că au declanșat petrecerea în hotelul în care au fost cazați la Cluj-Napoca.

Duminică, 11 mai 2025, la doar câteva ore după petrecerea de titlu, fotbaliștii lui Elias Charalambous au pășit pe Cluj Arena și au înfruntat-o pe favorita locală, U Cluj. Mulți s-ar fi așteptat ca roș-albaștrii să joace cu frâna trasă, având în vedere că nu mai aveau nicio miză, însă lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel. FCSB a dominat la capitolul posesie, cu 57 de procente, iar la șuturi trimise pe spațiul porții a stat de asemenea mai bine, cu un raport de 6 la 3.

Însă, ce contează cu adevărat este scorul de pe tabela de marcaj, iar aici lucrurile au fost la fel de clare: 2-0 pentru FCSB!

Acest rezultat a produs bucurie în tabăra Rapidului, grupare care încă mai speră la cupele europene, deoarece giuleștenii, în eventualitatea în care o vor învinge pe Dinamo, se vor apropia la doar un punct de U Cluj.

Iar în ultima etapă din play-off, fotbaliștii lui Marius Șumudică vor avea ocazia de a se lupta chiar cu „șepcile roșii”.

Având în vedere contextul dat, Marian Iancu, în calitate de suporter al Rapidului, a ținut să își exprime recunoștința vizavi de FCSB și Gigi Becali:

Patronul Becali și-a ținut promisiunea. Este un om de cuvânt. FCSB s-a ridicat la statutul de campioană. Și-a respectat blazonul. Rămâne ca Rapid să învingă Dinamo si să continuăm să visăm frumos. Speranța moare ultima. Mă gândeam că Domnul ne dă, dar nu ne bagă în traistă. Trebuie să o facem noi. Hai Rapid!”, a scris Marian Iancu, ex-patron la Poli Timișoara, pe pagina sa de Facebook.

Promisiunea lui Gigi Becali

Promisiunea lui Gigi Becali la care a făcut trimitere Marian Iancu a fost făcută de patronul FCSB în repetate rânduri pe parcursul ultimelor săptămâni. Pe scurt, miliardarul din Pipera a asigurat că indiferent când va ieși campion matematic, va continua să folosească cea mai bună formulă pe final de play-off:

Dreptatea trebuie să fie dreptate și trebuie să se facă. Și eu fac dreptatea! Adică nu că sunt eu Dumnezeu, eu fac dreptatea în dreptul meu. Adică, băi, cum să îmi spună mie, să îmi arate obrazul finul Mirel: „Băi, cu U Cluj ai băgat echipa a doua”. Sau să îmi arate chiar Șumudică. Sau chiar Dan Șucu: „Băi, ești prieten cu mine, ce ți-am făcut, mă dușmănești?”. Ce o să zică, nu? Că asta e dușmănie, să faci așa ceva. Sau de exemplu Neluțu Varga. El o să zică: „Băi, tati!”. Că el așa îmi zice, tati, tati. „Ce faci, tati? Ți-am făcut ceva? Pentru ce faci așa ceva?”. Dacă vrei să stai în viață cu capul sus, trebuie să împlinești dreptatea când e în dreptul tău. Și eu țin capul sus. Când a fost în dreptul meu, eu am ținut cont de dreptate și am respectat-o. Și dreptatea este că am jucat două deja (n.r. – tur-retur). Acum trebuie să joc și cu contracandidatele lor din play-off. Vom juca toate meciurile așa cum trebuie să fie ca să fie dreptatea. Eu sunt acum numărul 1 în fotbal, eu sunt FCSB, eu dau semnalul în fotbal. Și eu trebuie să îl dau pentru ca la anul, altul când este în locul meu, să împlinească dreptatea. Ne dăm exemplul unul pe altul. Hai să facem dreptatea, nu să o ținem tot așa în răutăți și măgării. Șumudică zicea că arbitrează el. Ai văzut Dumnezeu cum a făcut. Păi arbitrezi tu play-off-ul, mă? Bă, arbitrează Becali și te arbitrează și pe tine, mă, Șumudică”, a declarat Gigi Becali, marți, 6 mai, la palat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*