
Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până când românii se vor prezenta din nou la urne, pentru primul tur al algerilor prezidențiale.
S-au operat mai multe modificări pe liste față de scrutinul din luna decembrie, iar cea mai importantă este absența lui Călin Georgescu.
Marcel Pușcaș, supărat pe decizia CCR
Independentul s-a plasat pe prima poziție, cu 22.91% din voturi, însă ”finala” cu Elena Lasconi a fost anulată, din pricina mai multor probleme cu campania lui Georgescu.
Deși au trecut aproape cinci luni de la acel moment, Marcel Pușcaș tot nu poate accepta că scrutinul a fost anulat.
”ÎN NUMELE DEMOCRAȚIEI
Nu în numele suveraniștilor sau al globaliștilor, nu în numele vreunui candidat, indiferent care-ar fi el, oricum toți sunt o apă și-un pământ, ca să nu spun varză, ci doar ÎN NUMELE DEMOCRAȚIEI și respectului față de români ar trebui SĂ NI SE DEA”, a scris Marcel Pușcaș pe Facebook, la care a adăugat o poză cu mesajul ”Turul doi înapoi”.
Lista candidaților la alegerile prezidențiale
Cel mai probabil, viitorul președinte al României va fi decis pe 18 mai, atunci când este programat turul doi al alegerilor prezidențiale.
Ccandidații care sunt în cursa pentru scaunul de la Cotroceni sunt: George Simion (AUR), Nicușor Dan (Independent), Crin Antonescu (PSD+PNL+UDMR), Victor Ponta (Independent), Elena Lasconi (USR), Daniel Funeriu (Independent), Lavinia Șandru (PUSL), Cristian Terheș (PNCR), Sebastian Popescu (PNR), Silviu Predoiu (PLAN) și John Banu Muscel (Independent).
Leave a Reply